Bulgaria: Preşedintele Rumen Radev blochează achiziţionarea unor avioane F-16 noi

Postat la: 24.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Bulgaria: Preşedintele Rumen Radev blochează achiziţionarea unor avioane F-16 noi

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a blocat prin veto, marţi, planul Guvernului de cumpărare a opt avioane F-16 de la compania americană Lockheed Martin, calificând drept "extrem de îngrijorătoare" lipsa de consens privind această achiziţie, relatează Mediafax citând agenția Reuters.

Contractul în valoare de 1,26 miliarde de euro ar fi cel mai mare din istoria post-comunistă a Bulgariei. Dar Rumen Radev, fost comandant în cadrul Forţelor Aeriene bulgare, a argumentat că disputele aprige din Parlament privind achiziţionarea avioanelor F-16 arată că nu s-a ajuns la consens.

"Din cauza procedurii legislative scurte, un număr de probleme importante, precum preţurile, garanţia, timpul de livrare, penalităţile, compensaţiile şi altele au rămas neclare", a declarat Rumen Radev.

"Angajamentul Republicii Bulgaria faţă de obligaţiile din următorii ani, fără un consens naţional şi fără convingerea referitoare la condiţiile reciproc acceptabile ale contractului, este extrem de îngrijorătoare. Publicul are nevoie de un răspuns clar privind condiţiile, precum obţinerea tuturor echipamentelor şi instruirea personalului", a subliniat Radev.

Partidul de guvernământ - GERB (Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) - a exprimat disponibilitatea organizării unui nou vot în Parlament. Decizia preşedintelui ţării poate fi anulată printr-un nou vot cu majoritate simplă în Parlament.

loading...
PUTETI CITI SI...