Atacul ucigător al Hamas, o puternică lovitură în "plexul" serviciilor de informaţii israeliene

Atacul surpriză al Hamas asupra Israelului, la cea de-a 50-a aniversare a războiului de Yom Kippur, va fi ţinut minte veacuri de-acum încolo ca un eşec al serviciilor israeliene de informaţii, scrie în „The Observer" Peter Beaumont, fost corespondent la Ierusalim al cotidianului „The Guardian".

În decurs de câteva ore, zeci de militanţi din Gaza au străpuns gardul de frontieră în sudul Israelului, surprinzând poziţiile militare locale. Bărbaţii înarmaţi au răpit şi ucis israelieni în comunităţile din sud, filmându-şi asaltul în timp ce avansau în numeroase locaţii. Un jurnalist de televiziune din Gaza a prezentat un reportaj în direct despre un atac în interiorul Israelului, un moment aproape de neconceput, scrie Peter Beaumont.

Dacă imagini cu puzderii de rachete ce străbat cerul au devenit familiare de-a lungul anilor, în timpul intensificării periodice a luptelor din jurul Gaza, imagini cu echipe de asalt ale Hamas care se deplasează pe străzile unor comunităţi israeliene precum Sderot, care aruncă în aer porţile unui kibbutz şi trag asupra maşinilor şi pietonilor sunt scene la care nu au asistat majoritatea israelienilor, deşi atacurile de scurtă durată din oraşe au devenit o realitate a vieţii.

Dacă este surprinzător, aceasta se datorează faptului că supravegherea societăţii palestiniene de către Israel este şi sofisticată, şi foarte invazivă, ia monitorizarea activităţii Hamas, în special, este una dintre cele mai importante sarcini pentru instituţiile de securitate.

După cum au dezvăluit încă din 2014 surse din cadrul Unităţii 8200 de război cibernetic a forţelor de apărare israeliene, reţeaua de dezvoltare a surselor este aproape exhaustivă în sarcina lor de a identifica potenţiali informatori în teritoriile palestiniene ocupate. Li s-a spus să caute persoane cu probleme financiare şi de sănătate, persoane vulnerabile din cauza unor probleme sexuale, eforturi dublate de interviuri la intrare şi ieşire pentru acei palestinieni cărora li s-a permis să părăsească fâşia de coastă.

Membrii grupărilor militante din închisorile israeliene au fost, de asemenea, în mod istoric, ţinta eforturilor de spionaj, ceea ce face să fie cu atât mai surprinzător faptul că Israelul nu a ştiut nimic cu privire la atacul planificat de Hamas.

Industria israeliană a tehnologiei de supraveghere, după cum a demonstrat scandalul programelor de spionaj Pegasus, este una dintre cele mai avansate din lume. În ciuda tuturor acestor lucruri, pregătirile Hamas au fost ratate.

Este adevărat că Hamas, deşi a fost întotdeauna hotărâtă şi capabilă de planificare pe termen lung, a devenit mult mai pricepută în a se adapta la provocările militare cu care se confruntă, depunând adesea eforturi mari în planificarea şi identificarea vulnerabilităţilor israeliene, fapt bine cunoscut de forţele de apărare israeliene.

Deşi se ştie din episoadele anterioare de lupte din Gaza că Hamas a lucrat pentru a dezvolta reţele de comunicaţii militare independente şi redundante, inclusiv propriile sisteme de retransmisie pe câmpul de luptă, acest lucru sugerează două lucruri.

Primul este că asaltul a fost planificat cu un nivel de securitate operaţională nu doar în cadrul Hamas, ci şi al facţiunilor rivale din Gaza, ceea ce este fără precedent. În episoadele anterioare de escaladare, cel puţin forma generală, dacă nu şi amploarea acumulării de stocuri de către Hamas a fost identificată şi transmisă Israelului.

Analiştii militari s-au grăbit deja să sugereze că este probabil ca Hamas să fi folosit o stratagemă semnificativă de disimulare şi a mizat pe şocul atacurilor în mai multe sectoare simultan - inclusiv cu rachete şi prin infiltraţii - pentru a crea un haos maxim.

Este însă clar că, în mai multe momente ale pregătirii operaţiunii, au fost ratate nişte potenţiale etape: planificare, acumulare de stocuri, dar, cel mai important, a fost un eşec în perioada imediat premergătoare ofensivei Hamas, când luptătorii săi se adunau şi se apropiau de zonele de frontieră supravegheate de patrule regulate, de camere de luat vederi, de senzori de mişcare la sol şi alte tehnici controlate de la distanţă. Sunt elemente care, în trecut, s-au dovedit eficiente împotriva încercărilor de a lua cu asalt gardul de frontieră.

Toate acestea sugerează o operaţiune care - la fel ca şi atacurile de infiltrare surpriză anterioare ale Hamas, inclusiv cele care au implicat săparea unor tuneluri până în Israel - a necesitat o activitate uriaşă de pregătire.

Poate că este semnificativ şi faptul - aşa cum a subliniat presa israeliană - că incidentele care au implicat Hamas în ultimele luni nu au fost identificate de către forţele de apărare şi agenţiile de informaţii israeliene ca făcând parte dintr-o pregătire de război.

Chiar în timp ce continuau schimburile de focuri cu agenţii Hamas infiltraţi în comunităţile israeliene din sudul Israelului, presa israeliană îşi punea întrebarea inevitabilă: cum a fost posibil ca acest lucru să se întâmple chiar la împlinirea a 50 de ani de la războiul de Yom Kippur, el însuşi considerat un eşec colosal al serviciilor de informaţii, când Israelul a fost atacat de o coaliţie arabă.

"Tot Israelul se întreabă: Unde este IDF (armata - n.r.), unde este poliţia, unde este securitatea?", a spus Eli Marom, fostul şef al marinei israeliene, în direct la televiziune. "Este un eşec colosal; ierarhiile au eşuat pur şi simplu, cu vaste consecinţe", a avertizat fostul oficial militar cu rang înalt..

Pe reţelele sociale şi în alte medii, liderii israelieni - inclusiv premierul Benjamin Netanyahu - au fost apostrofaţi în mod deschis timp de ore întregi de către oficiali, în timp ce atacul se desfăşura. Tăcerea oficialilor a fost spartă doar de apariţia ministrului apărării, Yoav Gallant.

Cu toate acestea, un lucru este clar: acest atac are loc în mijlocul unei perioade de profundă tulburare socială pentru Israel. Guvernul de extremă dreapta al lui Netanyahu, populat cu personaje care nu ar trebui să deţină funcţii publice, cum ar fi Itamar Ben Gvir, ministrul pentru securitate naţională, şi-a petrecut timpul turnând gaz peste foc într-o situaţie deja extrem de inflamabilă în teritoriile ocupate.

Conflictul inutil şi egoist al lui Netanyahu cu o mare parte a societăţii israeliene în legătură cu planurile sale foarte criticate de a submina Curtea Supremă a ţării, chiar în timp ce personal se află în mijlocul unor proceduri judiciare pentru acuzaţii de corupţie, a dominat dezbaterea publică, determinând un număr mare de rezervişti să ameninţe că nu-şi vor mai face serviciul.

Chiar şi atunci când Netanyahu a vorbit, în cele din urmă, a fost pentru a reflecta un establishment politic şi de securitate israelian profund zguduit. El a declarat că nu este vorba de o "operaţiune" sau de un "episod" de lupte, ci de o stare de război.

În condiţiile în care Hamas nu este în măsură să îşi susţină incursiunea pentru o perioadă lungă de timp, pare absolut clar că aceasta se va încheia într-o groază maximă. Scopul atacului a fost şi este şocul.

Întrebarea majoră este legată de amploarea răspunsului Israelului. Încadrat deja ca un război, atacul Hamas va pune presiune asupra lui Netanyahu din partea extremei drepte care a insistat de mult timp pentru un atac decisiv asupra Gaza şi care s-ar putea încheia cu o reocupare completă. Mesajele primite de la prietenii din Gaza şi Israel arată că teama faţă de ceea ce va urma este copleşitoare, mărturiseşte în încheiere Peter Beaumont, fost corespondent la Ierusalim.