Salvati-l pe soldatul Aurescu!

Postat la: 26.11.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Salvati-l pe soldatul Aurescu!

Dr. Bogdan Aurescu, brav soldat (precum înaintașul Svejk) în oastea de strânsură a generalului Nick Ciucă, a ajuns în stare gravă. El „este preocupat" de prezența Rusiei „în proximitatea Ucrainei și a Mării Negre", dorind, desigur, să o îndepărteze de acolo.

Pentru a fi exacți, cel care ocupă locul ministrului de externe român se referea la forțele armate ruse, dar este imposibil ca învingătorul Ucrainei în războiul platoului continental al Mării Negre, „eroul de la Haga", „tigrul de ciocolax din Aleea Modrogan" să nu fi observat că respectivele forțe se desfășoară exclusiv pe teritoriul rus, adică pe propriul teritoriu național; spre deosebire de trupele americane și ale altor state membre NATO, care se află pe teritoriul român, beneficiind de tradiționala ospitalitate a românilor (care se pare că tocmai le-au ușurat de ceva motorină) și româncelor (care le ușurează de stres).

Să fie asta preludiul unei reforme a „ordinii internaționale bazate pe reguli", prin care statele să fie obligate a nu-și mai ține armatele pe teritoriul lor? Tot ce se poate. Pentru discipolul profesorului Adrian Năstase, dreptul internațional învățat de la acesta este mult prea strâmt. E nevoie de o viziune dâmbovițeană revoluționară și o nouă respirație euro-atlantică.

Așadar, „este esențial să creștem prezența militară aliată (adică a Alianței nord-atlantice - nn) în regiune (cea a Europei de est, flancul estic al NATO) - nn)", zice dr. Aurescu, și simultan să descreștem prezența militară rusă pe teritoriul Rusiei, crede același. Incontestabil ideea este foarte originală. Cine oare, la Washington, ar putea fi împotrivă? Deci, întrucât noi vrem, problema este pe jumătate rezolvată (sic!).

Pe de altă parte, dr Bogdan Aurescu dorește „să nu permitem unor actori terți să folosească Marea Neagră ca instrument de influență și destabilizare". Prin urmare, „actorii terți", care nu pot fi decât statele neriverane Mării Negre, nu au ce căuta aici, căci o folosesc ca instrument de destabilizare. Asta este o idee bună pe linia tezei titulesciene „Marea Neagră, exclusiv a riveranilor".

Dacă nu cumva dr. Aurescu se gândește că navele și aeronavele statelor membre NATO care sunt terțe în raport cu riveranii Mării Negre și care desfășoară manevre acolo, în proximitatea teritoriului rus, contribuie astfel la stabilizarea situației din regiune.

Dar dacă NATO ar fi „terțul bun", care ar mai fi „terții răi"? Căci alți terți, în afara neriveranilor membri NATO, nimeni nu mai umblă prin Pontul Euxin ca elefantul prin magazinul de porțelanuri. Hotărât lucru, dr. Bogdan Aurescu a pus gând rău NATO și vrea să îl gonească de lângă platoul cu hidrocarburi pe care El tocmai l-a recucerit.

Mai greu de înțeles este de ce riveranilor ar trebui să li se permită să folosească Marea Neagră ca instrument de influență. Înțelegem că doar terților le este interzisă o astfel de conduită. Să fie oare dr Aurescu omul rușilor? Singura legatură logică între aceste două declarații de aur aurescine conturează ambiția ca România să îndepărteze atât NATO (actor terț), cât și Rusia (stat riveran) de la Marea Neagră. Iată un plan geopolitic demn de Napoleon.

Dacă Victor Ponta, privit din profil, semăna cu Nicolae Titulescu, micuțul dr Bogdan Aurescu, privit de departe, seamănă cu Napoleon. Ca înălțime cu Napoleon Bonaparte și ca viziune cu Napoleon din „Ferma animalelor" a lui Orwell. Bine a zis cine a zis: Când Dumnezeu vrea să te piardă, mai întâi îți ia mințile. Sunați repede la dr Arafat! Salvați-l pe soldatul Aurescu! S-ar putea să fie simptomele celei de a cincea cocoașe a pandemiei Covid 19, tulpina românească.

Adrian Severin

P.S. Citatele care cuprind ideile ministrului Bogdan Aurescu sunt extrase din declarațiile oficiale ale acestuia făcute cu ocazia întâlnirii sale cu omologul polonez, Zbigniew Rau.

loading...
PUTETI CITI SI...