Pandemia generalilor

Postat la: 21.07.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Pandemia generalilor

În cazul fostului inspector șef al IPJ Constanța, Constantin Dancu, forțat să iasă la pensie și apoi șters de pe lista cu cei propuși pentru a fi avansați la gradul de general, s-a văzut că nimic nu a fost întâmplător...

Nici starea de spirit, una ostilă lui Dancu, nici adversitatea unor sindicaliști, vezi bucuria exprimată fățiș de liderul lor, domnul Coarnă, după mazilirea inspectorului șef, nici cei care spuneau că Dancu este vândut liberalilor, nici duritatea în exprimare a grupării pesediste care solicita eliberarea postului. În urmă cu doi ani, Dancu s-a aflat în fericita situație a celui de-al treilea, care, atunci când doi se bat, el câștigă! A contat și atitudinea ministrului de Interne de la acea vreme, Carmen Dan, care nu s-a lăsat dus de nas...

Am amintit despre existența la Constanța a unei grupări influente alcătuită din mahări unul și unul! Unul dintre ei, chiar șeful cel mare!, zice Constantin Dancu, l-ar fi "executat"! Acesta, susține în continuare Dancu, l-ar fi dat în "grija" secretarului de stat Despescu, un fel de "buldog" al sistemului! El l-ar fi scos de pe lista cu cei propuși să fie avansați la gradul de general! Motivul? L-ar fi deranjat pe un "influent'' din gruparea amintită!

Dumneavoastră realizați în ce etapă periculoasă a vieții noastre ne aflăm? Suntem deja în faza finală în care, dacă te ciocnești din întâmplare cu cineva, nu știi la ce consecințe să te aștepți! Te trezești, într-o zi, dat afară de la locul de muncă, dar tu nu ai habar de ce! Afli peste câțiva ani că bancul spus de tine la o chermeză l-a indispus pe un mare grangur!

Asta nu-i nimic! Sau că ai fost bănuit că ești mână în mână cu ceilalți! Adică cu adversarii. În altă zi, auzi că a dispărut cutare sau cutare...Sau că l-au bătut niște boschetari care miroseau a parfum de calitate... Dacă au avut ei curajul să sară la gâtul unui profesionist de talia lui Dancu, polițist cu ștate vechi, pe care au crezut că îl reduc la tăcere, ne dăm seama ce capacitate de acțiune au oamenii ăștia! Cum suna avertismentul mahărului cu care am stat de vorbă pe acest subiect?

Când ești avertizat că ți se vor face controale pe ultimii 20 de ani, te aștepți la orice din partea grupării influente! Dancu știe foarte bine pe cine a deranjat. Cu nume și prenume! Dar subiectul ăsta, într-un episod următor. Dai în sistem, dai în fabrici și uzine! Dar, dacă îi deranjezi pe acoliții noștri, e și mai nașpa! Te degradăm înainte să te avansăm! Te aranjăm noi și din alte puncte de vedere! De pildă.

E suficient să ai un grup restrâns de nemulțumiți pe o chestiune falsă, pentru că în realitate sunt supărați că Dancu i-a pus la muncă, a reinstaurat ordinea și disciplina...E suficient un grup instruit, spuneam, să perturbe activitatea polițienească și să o reducă la nivelul unor proteste ca să-i găsești nod în papură comandantului.

Pe Dancu l-au lovit direct! I-au luat gradul de general înainte să i-l dea! Dacă a fost trecut pe liste, trag concluzia că merita să fie avansat, altfel nu înțeleg de ce l-au mai propus cei care l-au propus? Adică anunți că îl avansezi și după aia, la câteva zile distanță, forțezi scoaterea lui la pensie! Ca să ce? Ca să-i dai satisfacție unuia de la Economic, care se plângea că e "alergat" de Dancu, profesional vorbind, și că nu mai suportă programul impus de el...

Ăsta este cazul care l-a înduioșat pe domnul Coarnă, liderul sindicaliștilor din Poliție, care a spus că Dancu se comportă dictatorial? Privită prin grila de valori a domnului Coarnă, pensionarea este interpretată ca o pedeapsă! Pentru care merite, întreb, polițistul plângăcios se bucură de o așa protecție la nivel înalt? O fi vreun cadru de nădejde care face dosare la comandă? O fi viitorul inspector șef al Poliției Constanța? Nu m-ar mira! Este exact ceea ce lipsește ca bătaia de joc la adresa unui polițist profesionist să fie completă!

De altfel, la Constanța, am mai fost puși și altădată în fața faptului împlinit atunci când au fost numiți în fruntea IPJ diverși anonimi. De la Sibiu, Focșani, Brăila, în mod deosebit de la Brăila...Bârgoz, de la Sibiu, s-a ascuns două luni de zile de jurnaliști! Era o performanță să-l vezi la față! Nu era arogant. Era timid sau încet ca toți ardelenii. Ori la Constanța erau probleme fierbinți de rezolvat. Cu cine să le rezolvi? Cu un inspector șef care din prima zi a mandatului său avea un singur obiectiv! Să se întoarcă acasă la Sibiu cât mai repede cu putință! La viața lui tihnită de sibian molcom alături de prietenul Iohannis, pe atunci, ce-i drept, doar primar! Bârgoz era făcut pentru "Poliția oilor" și nu pentru confruntări sângeroase cu mafioți adevărați! Visul lui era să se întoarcă grabic la Sibiu! Dorință care i s-a îndeplinit!

Oile îl urmează astăzi în liniște pe domnul Vela, actualul ministru de Interne! Ghiduș din fire, ministrul se joacă cu ele, le tunde și chiar le mulge la ore când se poartă bulina roșie pe televizor...Dacă este atât de ocupat, când să mai vadă dumnealui vraiștea generalizată din ministerul pe care, chipurile, îl conduce! Pentru că în realitate, după cum spun sursele noastre, Despescu este cel care taie (de pe lista cu generali) și spânzură!

Revin o secundă la Bâroz. A mai recuperat cineva timpul pierdut de pe urma domnului de la Sibiu? Pentru că atunci nu se inventase gluga în Poliție! Mă refer, desigur, la domnul Glugă, singurul cadru capabil, nu-i așa?, să țină în frâu nărăvașa Poliție de la Constanța și chiar din toată țara! Că tot veni vorba de Brăila, mama mare a Poliției Române, trebuie să spun că Jipa, un alt interimar provenit din balta lui Terente, a fost cel mai pragmatic. Ținta lui fiind una singură: gradul de general! La Constanța, s-au dus bătălii grele pentru gradul de general, competiție viciată în foarte multe cazuri de politic !

Sunt unii detașați la Constanța, vin aici, stau 2-3 luni de zile, nu știe nimeni de ce!, și pleacă fie generali, fie promovați în diverse alte funcții importante din schema MAI! Dancu, NU! Te uiți să vezi ce au lăsat în urma lor și ce constați? NIMIC! Dancu, DA!

Ce au realizat interimarii aduși de pretutindeni din țară? Nici măcar un sfert din ce a făcut colonelul Cârlig, constănțean get-beget! Pe vremea lui, mulți șmecheri au cunoscut răceala cătușelor. Dau un singur exemplu. Generalul Florică, șeful Gărzii Financiare pe țară. Cârlig era "nașul" rețelelor arabe profilate pe contrabanda cu țigări și cafea etc.

Dancu face parte din această categorie de polițiști și merită cu prisosință gradul de general! Pentru această onoare, Ion Cârlig a plătit cu viața! Din acest colț de pagină, un moment de aducere aminte și de cinstire a numelui său! A fost un polițist care a ținut ca demnitatea polițiștilor din subordinea sa să fie recunoscută și respectată!

Și ce se întâmplă? Soarta Poliției este jucată la ruleta politicului! Nu mai contează profesionalismul, ci culoarea politică! La numirea sa în funcția de șef al Poliției Constanța, Dancu a luat toate examenele. Acum vor să aducă unul pe simpatii! Întreb. Cine a inventat gluga pentru polițiști? Unii sunt folosiți pe post de glugă, alții sunt avansați pe bandă rulantă la gradul de general! Sunt făcuți la megafon!

Lui Dancu i s-a refuzat acest drept pe motive de gașcă! A supărat gașca de la Constanța! Drept pedeapsă, a ajuns la nuiaua lui Despescu, secretar de stat în MAI! Despescu e foarte mândru că i se spune "Al doilea Oprea"! Cu referire la Gabi Oprea, fost ministru de Interne, omul cu cele mai multe stele de general în palmares! Fără să fi făcut ceva care să schimbe în bine soarta României! Cel cu coaliția din sufrageria sa. Cel cu politica girofarului, căreia i-a căzut victimă un polițist! Alt exemplu de urmat în profesia sa nu și-a găsit și domnul secretar de stat Despescu!

Cel puțin într-un punct, cei doi se aseamănă. Pleacă pe capete polițiștii din MAI! Din diverse motive. Principalul motiv? Ei nu sunt glugă de coceni, precum îi tratează domnul secretar de stat pe unii! Și nici membrii "Poliției oilor", aflată direct în subordinea ministrului de Interne, domnul Vela! MAI nu este parc de distracții! Mai ales în condițiile în care continuăm să ne confruntăm cu pandemia necruțătoare!

Lucian Cristea

loading...
PUTETI CITI SI...