Decriptand planul lui Ciolacu de a-i trage trabucul de sub nas lui Orban

Postat la: 31.05.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Decriptand planul lui Ciolacu de a-i trage trabucul de sub nas lui Orban

Infatuarea celor de la PNL a atins deja inaltimile la care SpaceX geaba se screme sa ajunga, iar asta dupa o prima lansare "obscured by clouds". Orban si gașca lui din Biroul cvasi-Oval, un soi de "sufrageria lui Oprea" umflata manual, cu pompa de bicicleta, după ce-a mers pe jantă cateva luni bune, au stins "pipa pacii" si au aprins "trabucul razboiului", un kitsch merkelian pe care l-ar scuipa pe rochiță pana si o Monica Lewinski, fie ea cât de turcană.

In vreme ce poporul e inca arestat la domiciliu, printre gratiile unei stari de alerta maximă, cu maști pe figuri, dar fara cârciumi si terase, fara teatre si alte divertismentățuri, fara concerte si alte enterteinmentățuri neaoșe, fara alte posibilitati de socializare multilateral dezvoltată, Orban & Co. bagă zâzanie la o mandolină dezacordată, pe sub aburii alcoolului si tutunului, "cântecul de lebădă" al acestei guvernari senile, in cămeși deschiolate, pe sub care se vad izmenele rupte-n fund ale unui intubat politic. Ce am vazut noi românii in poza aia sfidătoare la cer e o situatie tipică de MAT rural si una atipică de șah-mat politic. "Orban si ai lui, cascadorii rasului", cum se striga odinioara pe stadioane, pe cand nici guvernele comuniste nu interzisesera fotbalul. Și nici Paștile! Nefericitul Teodosie nici c-ar fi visat c-o sa facă slujbă-n reluare, ca racheta lui Elon Musk la asvârlirea-n spațiu cu cădelnița. Dar sa revenim la orbanitate, caci pana la normalitate mai avem cale lungă de bătut tontoroiul.

Ai Lu' Covid, carevasazica, asimptomatici total, se adunasera ca la patul muribundului cu multiple comorbidități ce urma a fi declarat statistic, la randu-i, rapus de Sars-Cov2, sa serbeze iesirea din starea de urgentă/ alertă si intrarea in stare de ebrietate maximă, dar si oarece, tot statistic vorbind, cresteri "dramatice" in sondajele de opinie trucate precum numarul de decedati coronavirusieni. Oarbă mișcarea lui Orban. La fel de neatenta ca acel moment etilic al accidentului ministerial din era glaciară a Transporturilor, cand actualul premier se plângea prin redacții ca "gheața e de vină" si incerca sa ascundă "ghinda" precum Scrat din Ice-Age. Pana la urmă avea dreptate ca gheața e culpabila de fracturi femurale induse, dar nu aia de sub roțile limuzinei, ci cea din whiskey...

Ca și atunci, ca și la motiunea Dăncilă, ca și prin razboaiele pueril-penibile cu proprii "camarazi de arme" din PNL - cei care au cutezat sa-i atraga atentia, in lupte intestine la baionetă, ca greșește manevrele politice precum marfarul de Curtici, la intrarea in Gara Nămoloasa - acarul Orban blocheaza macazul pe linia de la Cotroceni, o linie moartă!... Pentru că-n ăst răstimp, Marcel Ciolacu, dușmanul de veghe din lanul de "se cară PNL", nu doarme-n post si e gata sa-i ciordească trabucul de sub nas, cu tot cu alegerile locale. Daca Ludovic "Șică" Orban stă la o "secărică" - că tot veni vorba -, Ciolacu de la "Jó napot kívánok, PSD!" stă cu burta pe carte si pe conspirații. Nu cu antene 5G si microcipări in vaccin, ci cu de-ale politice, ce tin de Parlament si de Constituție. Am rugamintea sa-i mai puna cineva lui "Șică" apă-n vin si sa aprindă reflectoarele-n sală, ca poate vede si el ce se intampla pe scenă, acolo unde nea Marcel de la Buzău nu cântă melodiosul si adormitorul "My Way", ci agresivul "Fuck You, PNL", escamotat in "Aria Calomniei UDMR", a "bărbierului" pădurilor din Har-Cov, un fel de SARS-CoV al lemnului românesc.

Să nu mai stoarcem prea mult lămâia pe Orban, că se strepezește soprana si oricum, aria nu e gata "until the fat lady sings", vorba aliatului NATO conspirat in "marele licurici". Ce face Ciolacu cu UDMR? Pai, mai intai starneste un foc de paie cu trecerea tacita la Camera a proiectului cu autonomia secuiască, de l-a facut pe Iohannis sa-si ardă circuitele si sa dea cu flama pana la Viktor Orban, la budapestanul klingonian, pe un cancan international preluat de Der Spiegel. Si-n timp ce ăștia "secoiesc" cu ținutul, trece tacit - precum batalioanele române Carpatii - si un alt poiect, tot al UDMR si tot la Cameră, cum ca mandatele la locale ale aleșilor sa fie de cinci ani, pohta ce-a pohtit "Jó napot PSD" (care pesedisti mai voisera asta cu Codul Administrativ, dar ca cazut ca reduta de la Plevna). Proiectul pleaca la Senat, unde primeste aviz de la Comisia administrativa, dar si de la cea juridica si unde - culmea - PNL se abtine de la vot, ca mortu'n păpușoi. Așa ca la Senat, unde va fi dezbatut "schnell zusamenn", și unde PSD, ProRomania, ALDE si UDMR au majoritate, va trece ca vodă prin lobodă. Ah, era să uit, ce e important: proiectul legislativ "magyorok" spune ca mandatele de cinci ani sa intre in vigoare cu alegerile din 2020.

In plan secund, Ciolacu bácsi si echipa de gropari ai PNL, tot cu monstuoasa coaliție, prelungeste mandatele alesilor locali actuali - pe motiv de pandemie - cu maximum șase luni, dar in acelasi timp prevede ca data alegerilor va fi stabilita de Parlament si nu de Guvern, ca si pana acum. Ceea ce-i enerveaza la maximum pe liberali - mai rau decat un Raed Arafat in coasta lui Marcel Vela - si ataca la Curtea Constituționala, unde se va decide in zilele urmatoare. Care decizie e ca si luata, tinand cont ca se fac de cinci judectori "pentru" din orice poziție, punandu-l si pe ungur la socoteala de un "69". E ca si stabilit ca data alegerilor o face Parlamentul, adica tot Ciolacu cu aliații. Același Ciolacu, care forteaza si Congres al PSD cat mai rapid, ca sa iasa din interimat si sa intre in autoritariat, asta daca nu intra direct in anonimat, in caz ca echipa "anti" din "ciuma roșie" ajunge la putere si el ramane simplu pieton.

Recapitulam pe capitularea PNL. La Senat trece legea cu mandatele alesilor locali pe cinci ani, la CCR se decide ca Parlamentul fixeaza data alegerilor locale. Imediat după, se scoate de la naftalina o decizie a CCR din 2012 care zice ca legea electorala nu se poate schimba mai devreme de un an pana la data alegerilor. Aici Ciolacu e de acord si intrucat Parlamentul fixeaza data alegerilor locale o sa spuna ca nu se mai pot face in 2020 (cum zice noua lege aprobata) ci din 2021, in iunie, ca sa fie un an intreg de "nemodificare". Si uite asa ca alesii locali de acum, majoritari PSD, mai castiga un an de mandat, deci sunt deja pe cinci ani de mandat, cu patru gata facuti. Fireste ca PNL, trezit din pumni, cu un Orban "groghi", va cere modificarea legii pentru 2024, dar cine sa-l mai asculte intr-un parlament majoritar PSD, ProRomania, ALDE, UDMR?!

Ciolacu, care se vede "ante-portas" intarit prin Congres, mai castiga un an cu alegerile locale, apoi o sa incerce mai mult ca sigur sa "arunce" alegerile parlamentare prin martie-aprilie la anul, cu majoritate absoluta in Parlament, așteaptă sa erodeze la maximum Guvernul PNL al lui Orban, pe care sa-l harțuiască in continuare in legislativ, modificandu-i hotarari de guvern, punându-i bețe-n roate, introducand moțiuni de cenzura - ce mai?! - lupta de guerilla in toată regula. De pilda, miza pe majorarea pensiilor. E ca și cum Ciolacu si aliatii formeaza un guvern paralel, la fel de puternic - poate chiar mai puternic-, pe langa Parlament, legislativul devenind si executiv, ceea ce, fireste, contravine separatiei puterilor in stat. Dar nu o sa conteze asta pentru PSD, e la mintea celui mai tembel cocoș.

Ca să nu se intample asta, sa se salveze ce mai e de salvat, Orban ar trebui sa lase șprițurile si sa incerce sa blocheze la Senat ca mandatele de cinci ani sa fie din 2024 si in felul asta alegerile locale sa aiba loc in septembrie anul acesta, cum ar fi firesc, iar cele parlamentare in decembrie 2020, pe un moment politic cand pesedistii sunt inca in vrie. Cum, la fel, ar trebui sa-si reconsidere aliantele politice si sa renegocieze politic, ca sa-si intareasca puterea in Parlament. Deocamdata USR si PLUS fac jocuri politice mai fructuoase decat cei de la PNL, amețiți de beția puterii vremelnice. Timingul e foarte important, iar virusul de la PSD si-a depasit perioada de incubatie... Tare ma tem, insa, ca Ludovic Orban, cu ingamfarea-i caracteristica, va neglija pericolul si va fuma "in gol", devenind el insusi "un fumat" politic, ca sa nu zic de-a dreptul un "chiștoc" in scrumiera istoriei!

Bogdan Comaroni

loading...
PUTETI CITI SI...