Cameleonii fruntași
Postat la: 25.02.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Sunt cei care nu își asumă. Care vor puterea cu orice preț. Dar nu acceptă să răspundă pentru consecințe. Cu niciun preț. Se camuflează în spatele altora. Campionul absolut este președintele Klaus Iohannis. Și iată că răul său exemplul este urmat pentru moment și de doi miniștri USR. Care nici ei nu își asumă. Această duplicitate provoacă ravagii la nivelul întregii societăți.
Ieri, conform raportărilor oficiale, fuseseră vaccinate 855.097 persoane. Asta e tot. În urmă cu mai bine de zece zile, președintele Klaus Iohannis a ieșit la Cotroceni la una dintre obișnuitele lui declarații și ne-a anunțat, mândru nevoie mare, că a fost atinsă cifra de un milion de persoane vaccinate. Am mai semnalat această anomalie. Și voi reveni de câte ori va fi cazul. Și va fi cazul, până când președintele României își cere public scuze pentru că și-a dezinformat cetățenii. Ca să nu uităm și detaliul că asemenea cifre trebuie împărțite la doi. Adică primul vaccin și rapelul. Mâna lui dreaptă, colonel-doctor Valeriu Gheorghiță, strategul șef al campaniei naționale de vaccinare, uită și el în mod sistematic acest detaliu. Iar diavolul lucrează prin detalii.
Și iată încă un „detaliu". Confruntați cu provocarea redeschiderii școlilor, atât președintele Klaus Iohannis, cât și Valeriu Gheorghiță și-au adus aminte în ultimul moment, de fapt presa le-a adus aminte, că este absolut necesar să fie vaccinați și profesorii. Dar ce să vezi? Profesorii nu erau prinși în faimoasa categorie a „esențialilor". Ei nu aveau loc printre reprezentanții instituțiilor de forță. Și atunci, dovedind din nou iresponsabilitate, cei doi au dat-o în bâlbâială. Și au încercat să acrediteze ideea că și profesorii sunt vaccinați odată cu ceilalți, fiind de fapt cuprinși în categoria „esențialilor". O minciună sfruntată. Au trecut câteva săptămâni bune de la redeschiderea școlilor și, ca și când nimic nu s-ar fi spus înainte, autoritățile ne comunică acum senine că urmeză să fie puse la punct niște echipaje volante, care îi vor vaccina pe profesori. Desigur, în ritmul în care îi pot vaccina. Și acolo unde asemenea echipaje volante pot ajunge. O nouă minciună dovedită, miniciună de proporții naționale și cu consecințe extrem de grave. Nici Gheorghiță, nici ministrul Sănătății, nici ministrul Educației și evident nici președintele Klaus Iohannis nu și-au recunoscut public greșeala și nu și-au cerut scuze. Dar minciuna nu numai că are picioare scurte, dar are și consecințe. Nici nu s-au deschis bine școlile, că s-a putea să se și închidă. Cu consecințe de-a dreptul tragice în ceea ce-i privește pe elevi și pe profesori. Întreg învățământul este dat peste cap. Iar la orginiea acestui fenomen grav se află incompetența, lipsa de responsabilitate, miniciuna oficială și neasumarea minciunii.
Președintele Klaus Iohannis are un al doilea mandat, sub o Constituție care prevede destul de clar care sunt limitele exercitării de către el a unor atribuții de natură executivă. Dacă, așa cum au făcut ceilalți președinți, s-ar deplasa la Guvern pentru a prezida anumite ședințe, el ar trebui să respecte o serie întreagă de rigori. Nu poate prezida ce vrea și de câte ori vrea în Palatul Victoriei, fără a încălca Legea Fundamentală. Și atunci a recurs la un truc. La o magie. Face ședințe de Guvern la Cotroceni. Unde dă directive. Pentru ca manevra să nu fie prea sfruntată, guvernează pe bucăți. Adică indică prin rotație diverși miniștri, care reprezintă diverse componente ale Executivului. Trasează sarcini, dar nu își asumă și răspunderea. Nu semnează niciun document. Dacă iese prost, vina este a miniștrilor. Dacă iese bine, se împăunează cu rezultatele, vine la declarații și spune că „e bine". Dacă este așa și-așa, tot iese la declarații și tot „e bine". Dacă e rău, bagă capul în nisip. Și, în marea lor naivitate, grupurile de demonstranți din ce în ce mai diverse, din ce în ce mai consistente, se adună în Piața Victoriei, în fața ministerelor și în piețele din proximitatea prefecturilor. Fără a fi conștienți acești demonstranți că cea mai mare parte a răspunderii o poartă nimeni altul decât Klaus Iohannis. Klaus Iohannis nu semnează și nu răspunde. Dar împarte ordine în stânga și în dreapta.
Acest fenomen al iresponsabilității se propagă în mod periculos. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan și-a delegat, iată, cele mai multe dintre atribuții subordonaților. Lui îi rămâne doar să culeagă cireașa de pe tort. Dacă va exista vreun tort. Nicușor Dan a dat lovitura. A blocat PUZ-ul pe București. Macaralele nu mai lucrează. Toate construcțiile s-au oprit. Firmele de construcții falimenteză. Automat, cresc prețruile locuințelor și birourilor care încă au rămas libere. Cu o singură excepție însă. Această blocare PUZ nu se referă și la Sectorul 1. În Sectorul 1 se înalță de zor zgârie norii. Ridicați de o mare societate de construcții, despre care s-a scris și s-a spus intens că ar fi bara-bara cu Nicușor Dan. Clotilde Armand face parte din USR. Nicușor Dan provine și el din USR. Ba încă i-a mai fost și fondator. Să fie o simplă coincidență? Dacă iese o harababură mare-mare de tot la Primăria Generală a Capitalei, el va băga capul în nisip. Și vinovați vor fi cei cărora le-a delegat sarcina. Dar pe care îi obligă să semneze cum vrea el.
Vlad Voiculescu, poreclit de către Ciutacu „Magicianul", știe Ciutacu de ce și știm și noi, e și el un ministru de vază USR. În această săptămână și-a delegat toate atrbuțiile secretarilor de stat. Ca să nu răspundă dacă iese prost. Ca să răspundă alții. Ca el doar să dea indiccații, fără să plătească factura. Ca el doar să primească factura. Și, dacă va fi cazul, cireașa de pe tort. Și asta în cazul unui minister greu, cum este cel al Sănătății. Poate și privatizările ostile pe care transpiră să le facă, le va face cu mâna secretarilor de stat.
Și, din nou, nu este o întâmplare. Claudiu Năsui e și el tot un ministru USR. Ei bine, începând din această săptămână nu mai semnează nimic. Ultimele lui semnături au fost reprezentate de delegările de competențe. Semnează de acum încolo alții. Și, dacă iese prost, alții răspund.
Să fie o întâmplare faptul că toți aceștia, în frunte cu Klaus Iohannis, sunt arătați cu degetul pentru legături mai mult sau mai puțin solide cu serviciile secrete din trecut și din prezent? Nu o fi și asta o apucătură securistă?
Sorin Rosca Stanescu
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...
-
Amantlâcul (politic) salvează România!
Dacă urmăriți politica din România, și sigur o faceți, fie măcar din cauza prețurilor care explodează deja de mai bine d ...
-
Viitorul luminos: absența dezbaterii și a confesiunii
„Preocuparea pentru imagine - nota Ion Cristoiu într un text -, vizează în politica de azi preocuparea pentru impresia l ...
-
Europa unită de astăzi
Europa unită are realizări certe, precum pacificarea continentului, amplificarea circulației bunurilor și persoanelor, d ...
-
Caracatița Raed Arafat
Din nou scriu despre o întreagă încrengătură în epicentrul căreia se află Raed Arafat. Care nu este un oarecare. Am prez ...
-
Anunțul candidaturii lui Cozmin Gușă la Primăria Capitalei susținut de AUR se află prosperitatea bucureștenilor și consolidarea mișcării suveraniste în România
Anunțul momentului, făcut de consultantul politic Cozmin Gușă la Realitatea PLUS! Care este decizia care va schimba radi ...
-
Mai înțelege cineva ceva din politica americană?!
„Mai puțină lume știe că Chicago, Illinois, a fost orașul din SUA unde a luat ființă Partidul Comunist American (PCA), î ...
-
Românii au o existență parțială
Românii nu pot fi bănuiți de vreo parțialitate (atitudine părtinitoare) față de un alt neam, chiar dacă au trăit în vasa ...
-
Dacă Valentin Lazea ar fi fost sincer măcar cinci minute...
România performantă sau România păcălită? Vestea cea mare: am depășit Ungaria! Și totuși BNR ne spune să ne cârpim haine ...
-
Proiect de pace durabilă
Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, ...