Rise Project: Codrin Ștefănescu încasează 2 milioane de euro pentru un teren care ar trebui să fie al statului

Postat la: 25.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Rise Project: Codrin Ștefănescu încasează 2 milioane de euro pentru un teren care ar trebui să fie al statului

Terenul a fost vândut către o societate comercială din grupul Oscar Downstream, patronat de milionarul Alin Niculae, pentru suma de 2 milioane de lei. Acești bani Codrin Ștefănescu îi va primi în tranșe, până în ianuarie 2020. Până acum, el a încasat un sfert din această sumă.

Potrivit Rise Project, în momentul în care s-a făcut tranzacția, terenul era al lui Codrin Ștefănescu, însă în același timp exista o hotătâre judecătorească potrivit căreia parcela de pământ ar trebui să fie în proprietatea statului. Decizia e veche de 8 ani, însă până acum nicio instituție nu s-a luptat pentru a cere ca terenul să revină statului, Astfel, secretarul general a ajuns să încaseze 2 milioane de lei pentru parcela care aparține de drept statului. Terenul vândut de Codrin Ștefănescu măsoară 4 hectare și face parte dintr-un lot pe care liderul PSD l-a deținut, în indiviziune, împreună cu o anume Corina-Mihaela Mihai (44 de ani).

Până în februarie 2004, terenul a aparținut statului român, iar apoi a fost retrocedat către SC Institutul Pasteur SA, care e în proprietatea afaceristului Sorin Stănescu, nașul de cununie al lui Valentin Dragnea. Potrvit Rise Project, Stănescu revendicase terenul la începutul anilor 2000. După ce terenul a fost retrocedat, Stănescu se apucase să îl fragmenteze și să îl înstrăineze, cu prețuri modice, către tot felul de angajați și oameni politici sau interpuși ai acestora.

Astfel, la șapte luni de la retrocedare, o bucată din cele 107,9 hectare - 5,56 hectare - a fost vândută către trei persoane: concubina de la acea vreme a lui Codrin Ștefănescu (Luiza Tănase - 2,5 hectare), un vechi prieten al lui Codrin Ștefănescu (Alain Florentin Mina - 1,5 hectare) și Corina-Mihaela Mihai - 1,56 hectare. Câteva luni mai târziu, partenera de viață a lui Codrin Ștefănescu i-a dat acestuia cota ei parte de teren, printr-un contract încheiat la prețul de 3 euro pe mp. În ianuarie 2019, Ștefănescu a vândut terenul de 2,5 hectare cu 50 de euro pe mp. Însă acesta a preluat și cele 1,5 hectare de teren de la Alain-Florentin Mina, pe care le-a vândut la începutul acestui an tot cu 50 de euro pe mp. Contactat de Rise Project, Codrin Ștefănescu nu a răspuns întrebărilor.

loading...
PUTETI CITI SI...