"Zeiţa Mamă" a băut argint coloidal ca leac anti-COVID și a fost găsită mumificată! Toata secta e împietrită!

Postat la: 07.05.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Lidera unei secte din Colorado numită „Zeiţa Mamă” a fost găsită „mumificată” într-o casă din Colorado după ce ar fi băut argint coloidal, „leacul“ împotriva COVID-19 vândut de o companie administrată de adepţi. Cauza şi circumstanţele morţii nu sunt deocamdată elucidate.

Trupul lui Amy Carlson, 45 de ani, considerată lidera sectei „Iubirea a învins" şi „Zeiţa Mamă", a fost găsit miercuri în dormitorul unei case mobile din Moffat, comitatul Saguache, Colorado, unde se stabiliseră adepţii cei mai apropiaţi. Proprietarul casei Miguel Lamboy a fost cel care a anunţat şeriful după ce s-a întors dintr-o călătorie. Băieţelul său în vârstă de doi ani se afla în casă, ca şi o adolescentă de 13 ani. Şapte membri ai cultului au fost reţinuţi sub acuzaţia de profanare a unui cadavru şi abuz al copilului. Lomboy a declarat poliţiei că nu este parte din cult şi doar i-a adăpostit. Totuşi numele său apare în actele afacerii cu produse organice a sectei. Tot el a sugerat că adepţii i-au transportat cadavrul din California şi autorităţile au descoperit într-adevăr la faţa locului un SUV cu scaunele trase.

Camera unde a fost găsită Amy Carlson arăta ca un altar improvizat: cadavrul era înfăşurat într-un sac de dormit decorat cu luminiţe de Crăciun, machiat cu fard strălucitor şi nu mai avea ochi, fiind în stare avansată de descompunere. Femeia pare să fi murit în luna martie. Toti adeptii sectei sunt impietriti de durere. Şeriful comitatului Saguache Dan Warwick a dezvăluit pentru Daily Beast că trupul părea a fi fost atent „îngrijit". Identitatea femeii urmează să fie confirmată prin intermediul analizei amprentelor dentare. Anchetatorii suspectează că femeia a ingerat argint coloidal. Cole, fiul lui Carlson, a dezvăluit că mama sa ar fi consumat „cantităţi enorme" din acest lichid pe care i-a spus că îl vindea drept leac anti-COVID-19 prin compania Gaia's Whole Healing Essentials.

Pe 1 aprilie, Agenţia medicamentelor din SUA a trimis o scrisoare de avertizare firmei pentru comercializarea unor produse „neaprobate şi etichetate înşelător ca remedii asociate cu boala provocată de coronavirus". Compania înregistrată pe numele lui Michael Lamboy pretinde că produsul stimulează sistemul imunitar şi trebuie luat de cel puţin trei ori pe zi, iar doza trebuie crescută în cazul apariţiei unor simptome de COVID-19. Excesul de argint coloidal poate avea efecte adverse grave, ducând la disfuncţii renale; de asemenea, provoacă albăstrirea pielii şi a organelor.

Amy Carlson, care a fost prezentată în seria publicaţiei VICE „False Gods", era considerată o zeiţă reincarnată de sute de ori care încearcă de 19 miliarde ani să salveze omenirea. Dotată cu puterea de a intermedia trezirea în adepţi, Carlson ar fi urmat să însoţească 144.000 de aleşi în cea de-a cincea-a dimensiune. Femeia a înfiinţat cultul în 2008, după ce şi-a dat demisia de la slujba îndelungată la McDonald s şi a divorţat a treia oară. Amy e filmată înjurând în timp ce pare beată sau drogată puternic. De altfel, foşti adepţi o acuză de abuz psihic şi escrocherie. Cultul are doar circa 20 de membri implicaţi deplin, trataţi ca nişte sclavi buni la toate, spun foşti membri. De-a lungul anilor alături de femeie au stat mai mulţi „Zei Tată". Când au vorbit ultima oară la începutul anului, spune Cole, mama sa i-ar fi dezvăluit că are cancer şi nu poate mânca mai nimic.

Printre cele şapte persoane reţinute se află şi „Zeul Tată", un bărbat cu istoric infracţional. Mai multe persoane au depus plângeri la biroul şerifului acuzând cultul că profită de oamenii naivi pe care îi îndoctrinează şi le ia banii. „Iubirea a învins" nu a anunţat oficial moartea liderei. În schimb o adeptă care se prezintă ca „Bobby" a încărcat un clip pe pagina de Facebook a grupului. „Se întâmplă multe lucruri acum. Iar dintre toate, cel mai minunat este că Zeiţa Mamă s-a urcat la ceruri. Nu mai are dureri şi e tot ce contează. S-a ridicat la cer şi acum şi-a recăpătat forţa deplină. Şi sărbătorim pentru că ea şi-a împlinit contractul. A făcut toate lucrurile pentru care a fost chemată, şi anume să ilumineze oamenii şi ne-a transferat torţa. Nu a murit, ci s-a înălţat. Esenţa i-a părăsit trupul la 12:22. Este fericită acum".

Bobby a spus că lidera spirituală a avut parte de o moarte „oribilă" şi a îndurat totul „pentru noi". „Ea a avut experienţa unei morţi terifiante în care tot corpul e paralizat şi creierul e complet treaz", a spus aceasta. Adepţii credeau că Carlson a trecut prin 534 de reincarnări, are capacitatea de a comunica cu îngerii şi se străduieşte să salveze umanitatea de 19 miliarde de ani. O credinţă bizară a cultului este că fostul preşedinte american Donald Trump a fost tatăl liderei spirituale într-o altă viaţă. Adepţii mai cred că Amy putea contacta morţii şi vindeca oamenii de cancer doar vorbind cu ei la telefon. Grupul se prezintă ca oferind „şedinţe de înălţare spirituală" şi produse de vindecare spirituală. Foştii adepţi denunţă însă abuzuri fizice şi psihice - sclavie, înfometare şi muncă neremunerată. Cultul are 20 de membri plini în Colorado ce transmit zilnic live pe YouTube.

loading...
PUTETI CITI SI...