Vladimir Găitan: "Simt că sfârşitul îmi e aproape"

Postat la: 07.01.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Vladimir Găitan:

Sâmbătă, 5 ianuarie, Teatrul de Comedie din Bucureşti a împlinit 58 de ani, prilej cu care actorii s-au întâlnit şi au sărbătorit printr-un eveniment grandios. Pe scenă au fost aniversaţi atât actriţa Virginia Mirea, cât şi îndrăgitul Vladimir Găitan, actorul fiind vizibil schimbat din cauza bolii pe care o duce pe picioare de peste 30 de ani.

Actorul, vădit obosit şi în suferinţă, a urcat pe scenă şi a mulţumit colegilor săi pentru acest omagiu special. „Simt că sfârşitul îmi e aproape, de aceea nu vreau să ratez aniversarea teatrului, un eveniment de o asemenea anvergură. Iubesc acest teatru şi am fost ani de zile pe scena lui. Mă bucur că aici joacă şi fiica mea. Când am debutat a fost angajat şi un pompier, care la o primă repetiţie s-a urcat pe scenă şi i-a luat ţigara din gură unui coleg. A fost imediat dat afară că a îndrăznit aşa ceva. Mă bucur că am jucat ani de zile în piese importante pe scena teatrului şi că nu am fost uitat", a povestit maestrul.

Vladimir Găitan a primit pe scenă o carte cu fotografii de arhivă din toată cariera lui. După eveniment actorul a sărbătorit în culise alături de George Mihăiţă, directorul teatrului, Marcel Iureş, Anca Pandrea, Lamia Beligan, Gheorghe Visu, Felicia Filip, Mihai Bendeac şi ceilalţi actori. Maestrul a făcut poze şi a stat de vorbă cu actori tineri precum Anca Dumitra, Geanina din "Las Fierbinţi" sau ştiristul Tudor Furdui, fiul actorului Dumitru Furdui, cu care a schimbat numerele de telefon. Pe mâna stângă avea un leucoplast, semn că în urmă cu câteva ore acolo a avut o branulă.

Maestrul a povestit de multe ori cum i s-a descoperit problema de sănătate pe care o avea. „O doamnă doctor a fost foarte intrigată de roşeaţa nefirească a feţei mele şi m-a invitat să fac nişte analize. Aveam 40 de ani atunci. Eram un bărbat în putere. Policitemia vera (aşa se numeşte boala) a fost declanşată de radiaţiile de la Cernobîl sau de o disfuncţie provocată de acestea. Măduva spinării produce mai multe globule roşii decât albe, iar sângele este foarte gros şi pericolul unui accident vascular e iminent. Medicaţia trebuie să-l fluidizeze cât mai mult ca să nu ajung acolo. A fost îngrozitor, dar până la urmă m-am resemnat cu ideea şi am încercat să supravieţuiesc. Doctorii îmi mai dădeau doar zece ani, iar eu am fost un obraznic şi m-am încăpăţânat să trăiesc. Această boală mi-a interzis orice mişcare sportivă grea. În fiecare dimineaţă noptiera mea se goleşte de câte cinci-şase pastile", a povestit în urmă cu câţiva ani Găitan.

Actorul s-a născut pe 2 februarie 1947 şi a absolvit în 1970 Institutul de artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie. Vladimir Găitan a debutat în film pe vremea când era încă student, în 1968, în pelicula "Reconstituirea", a lui Lucian Pintilie, alături de George Mihăiţă. A mai jucat în "Ultima noapte de dragoste" (1979), "Duelul" (1981), "Năpasta" (1982), "Întunecare" (1985), "Oglinda" (1993), "Omul zilei" (1997), "Femeia visurilor" (2005). În ultimii ani a activat în teatru, televiziune şi a ales şi telenovelele de la Acasă TV şi Pro TV: "Daria, iubirea mea" (2006), "Cu un pas înainte" (2007), "Inimă de ţigan" (2007) şi "Regina" (2008). La Teatrul de Comedie este în continuare colaborator şi a jucat în "Pescăruşul" şi "Poker", acestea fiind cele mai recente piese de teatru.

 

loading...
PUTETI CITI SI...