Unde se află Ioana Năstase şi ce spune despre divorţul de Ilie Năstase: "Am plecat cu ce aveam pe mine!"

Postat la: 11.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Unde se află Ioana Năstase şi ce spune despre divorţul de Ilie Năstase:

Din câte se pare, scandalul din casa familiei Năstase a pornit din cauza geloziei ex-sportivului. Ioana Năstase a părăsit locuinţa conjugală şi se află acum la Constanţa. Ea dezvăluie că nu a primit niciun semn de la Ilie Năstase.

"Eu sunt la Constanța, am plecat imediat după scandal, am plecat cu ce aveam pe mine și nu m-am mai uitat înapoi. Vă puteți da seama cât de tare m-am speriat. Ilie nu mi-a dat niciun semn de viață, niciun sms, nimic. Nu, nu și-a cerut scuze. Desigur că nici eu nu l-am căutat, nu văd de ce aș face asta, nici prin cap nu-mi trece. Nu m-am decis încă dacă voi divorța sau nu, aștept să mă liniștesc, ca să nu iau o decizie sub imperiul emoțiilor puternice. Sunt foarte tristă și afectată de cele întâmplate", a declarat Ioana Năstase.

Soţia lui Ilie Năstase a comentat şi pe marginea afirmaţiilor făcute de milionarul Nick Rădoi. "Nu știu de ce Nick a făcut așa ceva, de ce a dat acele declarații, ce vrea el să demonstreze. Mi s-a părut total deplasat. Pentru mine el este istorie și nu păstrăm legătura. Ne dăm câte un mesaj protocolar de ziua noastră, atâta tot. Mi s-a părut total nepotrivit din partea lui să se amestece între mine și Ilie. Nimeni nu are dreptul să facă asta. Eu am familia mea și nu sunt deschisă la alte discuții", a mai afirmat Ioana Năstase.

"Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, facem următoarele precizări: În seara de 8 ianuarie 2021, prin apel 112 a fost sesizat un conflict casnic. La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 2, care au luat legătura cu persoana care a reclamat situația. Aceasta a refuzat să formuleze plângere sau punerea în aplicare a unui ordin de protecție provizoriu", transmite Poliția Capitalei.

loading...
PUTETI CITI SI...