Un șarpe exotic din America de Nord, prins de jandarmi într-o scară de bloc din Timișoara

Postat la: 13.11.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Un șarpe exotic din America de Nord, prins de jandarmi într-o scară de bloc din Timișoara

Un echipaj de Jandarmerie a fost solicitat joi seara să intervină pentru a îndepărta, din scara unui bloc din Timișoara, un șarpe cu o lungime de peste un metru și jumătate, din specia nord-americană Pantherophi, neveninos.

"Un echipaj de Jandarmerie a fost solicitat să intervină, joi seara, pentru a îndepărta din scara unui bloc un şarpe cu o lungime de peste un metru şi jumătate, care în mod evident nu era autohton. Intervenţia a durat şase minute, doar pentru că primele patru au fost necesare documentării pe internet pentru a afla dacă reptila este veninoasă sau nu. Pe baza semnalmentelor, jandarmii au stabilit că este din specia Pantherophi, originară din America de Nord şi nu este veninoasă", arată Jandarmeria Timişoara, vineri, pe pagina de Facebook. Dacă proprietarul nu va revendica reptila în perioada următoare, acest şarpe va ajunge să fie admirat de către vizitatorii grădinii zoologice.

loading...
PUTETI CITI SI...