S-a aflat chiar înainte de Paști. Ce simboluri neortodoxe promovează Gigi Becali? Acuzația unui cunoscut avocat

Postat la: 26.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

S-a aflat chiar înainte de Paști. Ce simboluri neortodoxe promovează Gigi Becali? Acuzația unui cunoscut avocat

Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, are în curtea casei sale o cruce de 5 metri care nu este ortodoxă. Experții spun că este vorba despre o cruce catolică.

Crucea de 5 metri pe care Gigi Becali a amplasat-o în curtea casei sale nu este ortodoxă, ci catolică. Dezvăluirea a stârnit consternarea pe site-urile creștine care au preluat informația. Crucea lui Gigi este suflată cu aur. Cunoscut drept unul dintre cei mai vehemenți promotori ai ideilor ortodoxe din spațiul public, Gigi Becali are de 12 ani în curtea palatului său din Aleea Alexandru o cruce neortodoxă. Dezvăluirea a fost făcută în direct de avocatul Lucian Bolcaș, la un post de televiziune și preluate de câteva site-uri creștine, în special de cele care combat ecumenismul (mișcarea religioasă care urmărește reunirea tuturor bisericilor creștine într-una singură).

„Aseară la România TV, un domn pe care nu-l știu după chip, explica în emisiunea lui Victor Ciutacu ce consideră că nu este în regulă cu o statuie pe care a văzut-o în curtea lui Gigi Becali. Și sublinia că nu o face pentru a-l critica ci pentru a trage un semnal de alarmă, cum că nu este bine ca puținii ortodocși ce se mai exprimă în spațiul public să promoveze simboluri neortodoxe. Iar Lucian Bolcaș a intervenit și a spus-o pe șleau: este catolică.". Administratorul site-ului a explicat care sunt diferențele dintre simbolurile ortodoxe și cele catolice. În primul rând, Biserica Ortodoxă nu admite în cultul său icoane sculptate sau statui. Apoi, în timp ce ortodocșii folosesc în picturile cu Iisus răstignit 4 piroane, la catolici acestea sunt doar 3.

Surprinzător este faptul că Gigi Becali nu pare să fie deranjat de acest detaliu și este foarte posibil ca nici măcar să nu fie conștient de el. Gigi a comandat crucea de 5 metri în 2007 și a poleit-o cu 3 straturi de aur. Doar acest lucru l-a costat 50.000 euro și s-au folosit 2,5 kilograme de aur. Culmea e că obiectul a fost sfințit de un sobor de preoți, atunci când a fost "dezvelit". „Acei preoți au fost habauci, însă putem presupune că în zece ani sigur i-a ajuns la urechi că este catolică. De ce a păstrat-o? Nu consideră inovațiile catolicilor ca fiind eretice? Și mai merge des și la Muntele Athos. N-o fi discutat acolo pe tema asta?", mai scrie site-ul respectiv.

loading...
PUTETI CITI SI...