Românul David Oancea, alias "Vegas Dave", a castigat milioane de dolari din pariuri sportive și ponturi in SUA

Postat la: 03.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Românul David Oancea, alias

David Oancea, supranumit „Vegas Dave", este un american cu origini mioritice, care a câștigat milioane de dolari din pariuri sportive, ponturi și tranzacționarea unor obiecte sportive râvnite de colecționari.

Vegas Dave are 43 de ani și s-a născut în Michigan, dar tatăl lui este român din Sibiu, care a emigrat în SUA în 1969. Mama lui David Oancea este o japoneză din Hawaii! Potrivit Forbes, David Oancea a câștigat peste 5 milioane de dolari doar din pariuri sportive și în 2015 a câștigat 2,5 milioane de dolari, după ce a pariat pe echipa care a câștigat titlul cel mare la fotbal american.

În august 2020, Vegas Dave a vândut cu 3,9 milioane de dolari un cartonaș cu autograful și poza lui Mike Trout, celebru jucător de baseball. Totul la o licitație online! Cartonașul îl cumpărase anterior cu 400.000 de dolari de la un colecționar din Taiwan. "Când am cumpărat acest card, toată lumea a spus că sunt nebun pentru că am cheltuit aproape jumătate de milion pe o bucată de carton", a spus Oancea.

"Vegas Dave" e o vedetă pe rețelele de socializare, unde are milioane de admiratori. Se fotografiază deseori cu grămezi de bani și obiecte de lux, alături de iubita lui, fotomodel de profesie. Oancea nu mai are voie să parieze, după o decizie a instanței, dar face bani oferind ponturi sportive și vânzând obiecte sportive de colecție. El pariază încă din anul 2000, când și-a anunțat părinții că merge la universitate, dar cu 10.000 de dolari luați cu împrumut a mers la cazinou. A dat prima lovitură majoră în 2010, când a câștigat 200.000 de dolari cu un singur pariu sportiv.

loading...
PUTETI CITI SI...