Regizorul Arthur Hiller a murit la vârsta de 92 de ani

Postat la: 18.08.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Regizorul Arthur Hiller a murit la vârsta de 92 de ani

Regizorul canadian Arthur Hiller, fost președinte al Academiei care acordă premiile Oscar, a murit, miercuri, la Los Angeles, din cauze naturale. El avea vârsta de 92 de ani. Opera sa cinematografică include filmul „Love Story" (1970), lung metraj pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar, alături de alte circa 30 de filme, între care "The Americanization of Emily" (1964) sau „The Man in the Glass Booth" (1975).

"Suntem profund îndurerați de moartea iubitului nostru prieten Arthur Hiller. Am fost membră al consiliului în timpul președinției sale și suficient de norocoasă pentru a constata din prima lojă devotamentul său pentru Academie și pasiunea de o viață pentru narațiunea vizuală", a declarat într-un comunicat Cheryl Boone Isaacs, președintele actual al Academiei.

Născut la Edmonton, în provincia canadiană Alberta, cineastul a servit în armata aerului din Canada în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. El a îmbrățișat apoi cariera de regizor, la început la televiziunea canadiană și apoi la Hollywood. La începutul carierei, a condus sindicatul realizatorilor din industria filmului americană (Directors Guild of America) între 1989 și 1993, înainte de a deveni președinte al Academiei (Academy of Motion Picture Arts and Sciences) între 1993 și 1997.

Actualul președinte al sindicatului, Paris Barclay, l-a descris miercuri pe Arthur Hiller ca pe „un militant neobosit pentru drepturile de creație și un avocat pasionat pentru conservarea filmului". „Ca președinte al sindicatului, Arthur a fost o figură paternală plină de căldură și dătătoare de curaj, fiind preocupat în mod profund de bunăstarea personală și profesională a fiecăruia dintre membrii noștri", își amintește Paris Barclay într-un comunicat. Hiller, tata a doi copii și bunicul a cinci nepoți, a primit în anul 2001 premiul umanitar „Jean Hersholt" pentru activitățile sale de caritate în domeniile educației și drepturilor civice.

loading...
PUTETI CITI SI...