Primul semafor pentru cămile din lume a fost inaugurat in China

Postat la: 13.04.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Primul semafor pentru cămile din lume a fost inaugurat in China

Autotitățile din nordul Chinei au inaugurat primul semafor din lume destinat cămilelor. Începând de duminică, un astfel de semafor a intrat în funcțiune într-o zonă frecventată de turiști de lângă orașul Dunhuang, din provincia Gansu, informează CNN.

Plimbările cu cămila sunt o atracție turistică în zonă, astfel că autoritățile au considerat necesar să organizeze traficul. Dunhuang este situat într-o oază și este o zonă turistică renumită în China, datorită muntelui Mingsha și a Grotelor Mogao, obiectiv inclus în patrimoniul UNESCO, care găzduiesc un templu budist cu peste 1.000 de încăperi, săpate în gresie între secolele IV și XII. Totodată, în zonă sunt și trecătorile Yumen și Yangguan, cele mai vestice porți ale Marelui Zid Chinezesc.

loading...
PUTETI CITI SI...