Previziuni astrologice 2018: Urmează un an al schimbărilor. Cele mai afectate zodii

Postat la: 25.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Previziuni astrologice 2018: Urmează un an al schimbărilor. Cele mai afectate zodii

Dacă 2016 a stat sub semnul unui joc discret între Cardinal și Mutabil, iar 2017 a adus cu sine, cel puțin către sfârșitul său, un marcaj puternic pe semnele de Apă și Pământ din urmă, anul acesta promite să spargă acest tipar.

Ingresul lui Uranus în zodia Taurului de la mijlocul lunii mai aduce în prim plan semnele Fixe, iar intrarea lui Jupiter în domiciliul său diurn, Săgetătorul, consolidează dominația energiei Mutabile instaurate în 2014. Se întrevede așadar un an 2018 de sedimentare a schimbărilor care au avut loc de ceva timp încoace, dar și de deschidere către noi orizonturi odată ce ne-am lămurit care ne este poziția actuală. Dar cum atmosfera unui an nu se judecă pe baza a doar două evenimente cosmice, vă invit să-i aruncăm o privire de ansamblu.

Într-un plan metaforic, am putea asemui povestea anului 2018 acelei pilde biblice a casei construite pe nisip și a celei ridicate pe stâncă. După trei ani de cutremure de dimensiuni mai mici sau mai mari, de încercări repetate de a ne recâștiga stabilitatea, siguranța și echilibrul, a venit în sfârșit vremea în care chiar ni se oferă oportunitatea de a pune bazele unui nou capitol din viețile noastre în care domină constanța, simțul de răspundere și trăinicia. Se arată așadar un an în care persoanele asumate, conștiente de propriile atuuri și neajunsuri deopotrivă, pot ajunge să-și construiască acele cariere și reputații la care au visat, fără compromisuri și sacrificii. În definitiv, debutează un timp al progresului în pași mărunți, dar siguri, al deciziilor calculate și luate la timp, al calității și nu al cantității. Fără sudoarea frunții și truda mâinilor nu se face nimic.

Jupiter (Scorpion) sextil Pluto (Capricorn): nu mă mai sperie nimic

La începutul, mijlocul și către finele anului 2018, Jupiter aflat în semnul Scorpionului aderă la un aspect armonios de sextil cu Pluto din zodia Capricornului. Cu toate că potențialul energetic al acestei configurații este unul discret, recurența sa din acest an îl face demn de menționat în cadrul caracterizării astrologice generale a anului 2018. Pe plan individual, cei care și-au explorat (Jupiter) latura sexuală, fricile, frustrările și viciile (Scorpion) între 2012 și 2015, când Saturn s-a mișcat prin semnul Scorpionului, pot ajunge să întoarcă în favoarea lor acele situații în care se cutremură din temelii (Pluto) status quo-ul (Capricorn) unui sector al vieții lor. Ceea ce am obținut în timpul acelui tranzit, cunoașterea propriilor limite, ne permite să transformăm într-un atuu orice scenariu care altădată ne aducea în pragul unei căderi.

La nivel colectiv, această conjunctură astrală se poate manifesta asemenei unei săbii cu două tăișuri. În cel mai fericit caz, susține demersurile oamenilor legii (Jupiter) de a aduce în justiție faptele corupte (Scorpion) ale oficialilor (Capricorn) care au abuzat (Pluto) de puterea care le-a fost conferită. Scenariul sumbru ar fi acela că organele care ar trebui să impună dreptatea (Jupiter) mătură sub covor fărădelegile (Scorpion) înalților demnitari (Capricorn) care și-au folosit autoritatea în scopuri îndoielnice (Pluto), fapt care ar da curs unor jocuri de culise cu adevărat ample. Într-un cuvânt, se poate spune că fie avem parte de o luptă susținută anti-corupție, fie ne confruntăm cu situații în care legea ajunge să favorizeze grupurile de interes împotriva căreia, cel puțin teoretic, ar trebui să lupte. Astfel, fie ne descătușăm, fie ne înecăm și mai tare.

Jupiter (Scorpion) trigon Neptun (Pești): durerea ne eliberează

În ultima lună de primăvară și cea din urmă de vară, se reiterează aspectul armonios de trigon dintre Jupiter din zodia Scorpionului și Neptun aflat în semnul Peștilor. La fel ca anul trecut, înțelegerea (Jupiter) angoaselor, neîmplinirilor și obsesiilor proprii (Scorpion) ne poate ajuta să ne eliberăm (Neptun) sufletele (Pești) de povara lor. Doar făcând cunoștință cu acea latură a noastră putem să ne atingem adevăratul potențial.

La scară mundană, poate continua tendința conform căreia popoarele conștiente (Jupiter) de situația disperată în care se află (Scorpion) își pun speranța în (așa-ziși) maeștrii (Neptun) spirituali (Pești) sau persoane care pozează în martiri (Neptun) care promit să aducă salvarea (Pești). S-ar putea așadar ca această configurație să aibă doar un aparent potențial pozitiv pe acest plan, ceea ce ne poate face victime ale iluziilor.

Uranus în Taur: prețul progresului

Primul eveniment astral de avengură al acestui an este trecerea lui Uranus în semnul Taurului care are loc la mijlocul lunii mai. Cu toate că este o planetă transsaturniană care nu influențează neapărat fiecare nativ în parte, am putea sesiza totuși schimbări de atitudine și pe plan personal. Am putea simți așadar nevoia de a ne moderniza (Uranus), cel puțin într-o anumită măsură, pe plan financiar (Taur): plătim mai mult cu cardul, facem cumpărături mai des pe Internet, folosim mai mult moneda virtuală Bitcoin. Am putea constata deci că folosim din ce în ce mai puțin bani lichizi și că ne bazăm din ce în ce mai mult pe tehnologie când vine vorba de plăți. Așa se face că am putea opta să ne plătim taxele și chiar întreținerea on-line, fără a ne mai deplasa la ghișeele instituțiilor publice sau până la biroul administratorului de bloc.

Pe plan colectiv, ar putea debuta o perioadă de revoluționare a sistemului financiar mondial. Ultima oară când s-a aflat în acest semn, raționalizarea a înlocuit moneda, iar inflația a făcut ravagii. Aflându-ne într-o eră a tehnologiei și a digitalului, se prea poate să se facă lobby (Uranus) în favoarea folosirii monedelor virtuale (Taur), semn că banii lichizi încep să devină ușor-ușor un vestigiu al trecutului. Cu toate acestea, faptul că finanțele priopriu-zise sunt înlocuite treptat de cifre pe monitoare ar putea cauza, în primă fază, o sensibilizare a pieței bursiere, ceea ce ar putea duce, în cel mai nefericit scenariu, la crize economice. Cu toate că intențiile sunt bune și se menține orientarea către înnoire și inovație, s-ar putea ca efectele, la început, să fie greu de suportat pentru cei care depind de stabilitatea monedelor în care și-au luat creditele.

Jupiter în Săgetător: corectitudine politică

La începutul lui noiembrie, Jupiter poposește în zodia Săgetătorului. Pe plan personal, intrarea planetei cunoașterii în domiciliul său diurn coincide cu debutul unei perioade în care accentul cade pe studii, călătorii, dar și relația cu Biserica. Dacă din 2014 până în 2017, mai exact cât Saturn a tranzitat acest semn, am lucrat la ridicarea unui sistem de referință (Săgetător) solid (Jupiter), acum se deschide acel capitol în care explorăm (Jupiter) lumea raportându-ne la principiile (Săgetător) pe care le-am adoptat în anii anteriori. Acest lucru poate presupune reluarea studiilor sau înscrierea la cursuri de formare continuă, deplasări în străinătate sau la mare distanță de casă în interes de agrement sau afaceri. Se întrevede așadar un an de zile în care vom avea parte de tot felul de experiențe noi care ne ajută să ne rafinăm viziunea despre ce ne înconjoară.

La scară mundană, ingresul lui Jupiter în Săgetător prevestește facilitarea înțelegerii (Jupiter) aspectelor multiculturale (Săgetător) pe care le comportă evenimente ca deschiderea granițelor, migrațiile pricinuite de izbucnirea unor războaie, diseminarea rapidă a informațiilor în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, păstrarea identității naționale și etnice în contextul unei societăți cosmopolite. Așa se face că, în cazul cel mai fericit, am putea avea parte de o descreștere a cazurilor de rasism, xenofobie, în general, catalogare și respingere a celorlalți pe seama naționalității, etniei, religiei sau convingerilor de altă natură. Folosită înțelept, energia acestui amplasament planetar poate conduce la dezvoltarea (Jupiter) unei mentalități (Săgetător) inclusive, care permite tolerarea, acceptarea și aprecierea diferențelor de acest gen dintre oameni.

Retrogradările lui Mercur, Venus și Marte: reconfigurarea tiparelor de gândire, afective și de acțiune

Într-un fel sau altul, fiecare trimestru al acestui an se impregnează la un moment dat cu energia retrogradării lui Mercur. Așa se face că în prima jumătate a lui aprilie, am putea fi puși în situația de a reevalua (Mercur) cine suntem (Berbec), în cea dintâi parte a lui august, am putea ajunge să regândim (Mercur) felul în care ne exprimăm afecțiunea (Leu), iar de la mijlocul lui noiembrie până la finele primei decade ale lui decembrie, suntem chemați să ne reconsiderăm (Mercur) trăirile și emoțiile evocate de diverse persoane (Scorpion) și convingerile în raport cu unele chestiuni de viață (Săgetător). Se întrevede așadar un an 2018 în care ne reconfigurăm pe noi înșine, atât în raport cu propriile credințe, cât și cu oamenii dragi cu care ne împărțim existența.

Venus și Marte își schimbă sensul de mers o singură dată în acest an, cuprinzând două zodii în tranzitul lor. Cel care sparge gheața dintre cei doi este Marte care, de la finele lui iunie până la sfârșitul lui august, ne poate aduce în situația de a face (Marte) ceva care ne influențează reputația (Capricorn) pe plan social (Vărsător). Scenariul bun ar fi acela că putem fi catalogați drept prudenți, iar cel opus că suntem prea temători. Venus, pe de altă parte, retrogradează de la începutul lui octombrie până în prima decadă a lui decembrie, ceea ce ar putea duce, pe de-o parte, la reevaluarea felului în care ne comportăm (Venus) în raport cu partenerul de viață și afaceri (Balanță), dar și a nivelului de implicare de care dăm dovadă în relații (Scorpion). Se poate spune așadar că în 2018 ne reevaluăm atitudinea în relații și felul în care suntem percepuți.

Retrogradările lui Jupiter și Saturn: reevaluarea traseului și a limitelor

Perioada cuprinsă între începutul lui martie și sfârșitul primei decade a lui iulie este marcată de tranzitul în sens aparent invers al lui Jupiter prin semnul Scorpionului. Așa se face că temerile, frustările și obsesiile noastre (Scorpion) ar putea căpăta proporții exagerate (Jupiter), fapt pentru care riscăm să dezvoltăm atașamente toxice ori să ne afundăm în ele și mai adânc. Pe plan colectiv, scenariul sumbru ar fi acela că cele mai multe demersuri legale (Jupiter) făcute în direcția pedepsirii faptelor de corupție (Scorpion) vor fi întâmpinate de eșec. În cazul bun însă, căutăm să înțelegem (Jupiter) motivul pentru care se repetă tipare distructive (Scorpion) în viețile noastre, făcând primul pas în direcția ruperii de ele, iar la scară mundană, putem observa cum înseși organele legii (Jupiter) caută să stârpească nedreptatea din interiorul lor (Scorpion).

De la sfârșitul celei de-a doua decade a lui aprilie și până la începutul lui septembrie, Saturn retrogradează în zodia Capricornului, fapt care ar putea determina, pe plan individual, apariția unei perioade marcate de limitări (Saturn) în ceea ce privește ascensiunea socială și profesională (Capricorn). În felul acesta, am putea sesiza că stagnăm în carieră, iar recunoașterea la care tânjeam întârzie să apară. La scară mundană, această schimbare de traiectorie ar putea duce la conservarea structurilor rigide, coercitive și învechite (Saturn) din domeniile de conducere și administrație ale statului (Capricorn), ceea ce ar putea face aproape imposibil accesul persoanelor cu mentalități noi și strategii inovative în asemenea poziții. Așa se face că peisajul politic și personajele sale ar putea să nu se schimbe prea mult pentru o bună bucată de timp.

Retrogradarea lui Uranus: omnia mea mecum porto

La doar trei luni după intrarea sa în semnul Taurului, Uranus face stânga împrejur și începe să tranziteze în sens aparent invers această zodie începând cu august, urmând să revină în Berbec la începutul lunii noiembrie a acestui an. Pe plan personal, această retrogradare poate induce o stare de paranoia în raport cu orice înseamnă modernizare (Uranus) a felului în care uzăm de finanțe (Taur): cumpărăm mai puțin de pe Internet, folosim mai puțin cardurile, suntem mai reticenți cu privire la tranzacțiile bancare. La nivel mundan, această schimbare de traiectorie poate duce la fluctuații neașteptate și abrupte (Uranus) ale bursei (Taur), dar și la o destabilizare a unor monede de altfel bine cotate pe piața schimbului valutar, ceea ce ar putea duce la un dezechilibru care descurajează investițiile în acțiuni și sectoare de activitate promițătoare economic.

Sursa: astrodex.ro

loading...
PUTETI CITI SI...