Nicolas Cage, invitat special la TIFF 2019

Postat la: 13.05.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Nicolas Cage, invitat special la TIFF 2019

Câștigător al unui premiu Oscar și deținător a numeroase alte trofee obținute în festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Vedeta americană se va afla la Cluj, între 31 mai și 2 iunie, prezența acesteia fiind posibilă mulțumită sprijinului Cemacon.

Nicolas Cage este cunoscut pentru modul puternic realist în care și-a construit personajele încă de la primele sale roluri importante, reușind să se transpună perfect în rolurile sale foarte diverse, de la gangsterul din The Cotton Club (r. Francis Ford Coppola, 1984) la adolescentul columbofil din Birdy (premiat în 1985 cu Marele premiu al juriului la Cannes). Până la finalul anilor '80 avea să cunoască faima internațională, interpretând numeroase roluri în comedii ultrapremiate ca: Peggy Sue Got Married (1986, r. Francis Ford Coppola), un succes de box-office, nominalizat la trei premii Oscar, Raising Arizona (1987) - comedia neagră a fraților Coen, Moonstruck (1987), distins cu trei Oscaruri și un premiu BAFTA, în care a jucat alături de Cher, dar și în producții precum Wild at Heart (1990, r. David Lynch), premiat cu Palme d'Or la Cannes, și Vampire's Kiss (1998), în care actorul, în stilul său caracteristic, mănâncă un gândac viu în fața camerei. Toate aceste apariții pe mare ecran i-au consolidat succesul la Hollywood și i-au crescut cota încă din primii ani din carieră.

Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale într-un eveniment special ce va avea loc, în 1 iunie, în Piața Unirii Open Air, alături de miile de spectatori de aici. Publicul va putea urmări apoi thriller-ul hi-tech Față în față (Face/Off, r. John Woo), în care Nicolas Cage interpretează, alături de John Travolta, alternativ, rolul unui ucigaș psihopat și al polițitului care se află pe urmele lui. Duminică, pe 2 iunie, în decorul spectaculos al Castelului Banffy de la Bonțida, cinefilii vor urmări, de la ora 21:30, horror-ul sângeros Mandy (2018, r. Panos Cosmatos). Cage este ,,magnific și fabulos de feroce'' (The Guardian) în rolul unui bărbat care vrea să răzbune moartea iubitei lui. Tot în 2 iunie, este programat un masterclass, întâlnire unică între superstar și publicul festivalului, moderată de directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov.

loading...
PUTETI CITI SI...