Jennifer Aniston împlinește 50 de ani. Fostul soț Brad Pitt a fost invitat la petrecere

Postat la: 11.02.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Jennifer Aniston împlinește 50 de ani. Fostul soț Brad Pitt a fost invitat la petrecere

Actrița Jennifer Aniston și-a sărbătorit a 50-a aniversare alături de actorul Brad Pitt, cel de care a divorțat în urmă cu 13 ani, scrie People. Starul din serialul TV de succes "Prietenii tăi/ Friends" împlinește 50 de ani pe 11 februarie, dar a organizat o petrecere în avans, iar printre invitați s-a numărat și Brad Pitt.

De asemenea, la petrecere, care a avut loc sâmbătă, la hotelul Sunset Tower din Los Angeles, au participat vedete precum Ellen DeGeneres, Katy Perry, Orlando Bloom, Robert Downey Jr., Barbra Streisand, Tom Ford, o fostă iubită a lui Pitt, respectiv actriţa Gwyneth Paltrow, un fost iubit al lui Aniston, respectiv John Mayer. George şi Amal Clooney, Reese Witherspoon, Kate Hudson, Demi Moore s-au numărat, de asemenea, printre invitați.

Jennifer Aniston și Brad Pitt au divorţat în 2005, după cinci ani de mariaj, după apariţia în presa hollywoodiană a unor informaţii potrivit cărora acesta a înşelat-o cu o altă actriţă celebră de la Hollywood, Angelina Jolie. În cele din urmă, Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au căsătorit în august 2014, dar s-au separat în 2016 și sunt în curs de divorț.

După divorţul de Brad Pitt, Jennifer Aniston a avut mai multe relaţii de scurtă durată, printre altele cu actorul Vince Vaughn, modelul britanic Paul Sculfor şi cântăreţul John Mayer.

Anul trecut, în februarie, Jennifer Aniston și actorul Justin Theroux au anunțat că s-au despărțit, după un mariaj care a durat patru ani. Aniston a devenit cunoscută datorită personajului Rachel Green din serialul de comedie "Friends" difuzat timp de zece sezoane de postul NBC începând din 1994. Pentru acest rol, actriţa americană a primit numeroase premii importante, inclusiv un Emmy şi un Glob de Aur.

După încheierea acestui serial, Jennifer Aniston a început să joace şi în filme pentru marele ecran, cum ar fi comediile romantice "Dumnezeu pentru o zi" (2003), "Rutina, bat-o vina" (1999), "Surpriză: Vine Polly!" (2004) şi "Despărţiţi, dar împreună" (2006). În ultimii ani, actriţa a avut o tentativă de a juca şi în alte genuri de filme, precum thriller-ul "Fără control" (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice.

loading...
PUTETI CITI SI...