Jack Nicholson trăiește "ca un pustnic": n-a mai fost văzut în public de peste un an și prietenii se tem că și-a pierdut mințile!

Postat la: 13.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Jack Nicholson trăiește

Actorul american Jack Nicholson (85 de ani) trăiește ca un pustnic în vila sa din Beverly Hills, susțin prietenii acestuia. Jack Nicholson n-a mai fost văzut în public din octombrie 2021, când a asistat la un meci de baschet împreună cu fiul lui Ray.

Apropiații actorului care a câștigat trei premii Oscar spun că acesta trăiește "ca un pustnic", refuzând să primească pe cineva în vila sa din Beverly Hills. Mai multe surse au declarat pentru Radar Online că actorul "nu mai iese din casă" și că "și-a pierdut mințile", existând îngrijorări legate de o posibilă demență, scrie New York Post.

Nicholson a cumpărat proprietatea din Beverly Hills de la Marlon Brando, care a murit în 2004. Actorul din Nașul își petrecuse ultimele luni în singurătate, după ce a trăit o viață intensă. Apropiații lui Jack Nicholson consideră că acesta îi calcă pe urme lui Marlon Brando, adoptând același stil de viață și se tem că prietenul lor va muri în singurătate.

loading...
PUTETI CITI SI...