Injuraturile ne fac bine la sanatate! iata de ce

Postat la: 17.10.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Injuraturile ne fac bine la sanatate! iata de ce

Sspecialiştii argumenteaza că înjuratul poate fi cu adevărat pozitiv şi sănătos din punct de vedere psihologic. Această reacţie ne poate ajuta în multe feluri: să ne simțim mai puternici, la reducerea durerii, să exprimăm mai uşor o emoţie şi, paradoxal, chiar poate lega prietenii.

O înjurătură poate exprima de o mie de ori mai bine starea de spirit a cuiva decât dacă ar spune "m-a supărat". De multe ori, mai degrabă aflăm cu adevărat ce se află în adâncul sufletului unei persoane suferinde atunci când îi scapă câte o înjurătură, decât atunci când se exprimă elegant și folosind cuvinte alese. Înjurătura este feedback automat, foarte natural și onest.

Injurătura poate veni ca o reacţie normală la emoţia pe care o simte în acel moment faţă de traumă. Într-adevăr, poate nu este frumos să înjurăm, mai ales în public, însă atunci când ne dorim să eliberăm emoţiile negative pe care le-am înmagazinat, este foarte sănătos să ne mai scape câte una. La nivel internaţional s-au făcut mai multe cercetări şi studii, iar specialiştii au identificat cateva beneficii ale înjuratului.

Injuratul este un fel de mecanism de adaptare, atunci când îl folosim cu moderaţie. De regulă, înjurăm pentru că avem o reacţie la un sentiment deranjant și ne folosim de înjurătură pentru a ne descărca nervos. Unii oamenii se descarcă de această tensiune interioară prin mâncat excesiv compulsiv, prin alcool sau fumat, iar alții o fac înjurând. Iar când această presiune se eliberează, pentru moment recăpătăm o stare de armonie interioară și chiar de forță.

Prin înjurătură, durerea noastră care se concentrează într-un punct, se dispersează. Chiar şi un experiment realizat de unul dintre cei mai cunoscuţi doctori în psihologia înjuratului, Richard Stephens, a arătat că oamenii sunt capabili să-şi scufunde mâinile în apă cu gheaţă pentru mai mult timp, dacă repetă înjurături. Pentru unii, înjuratul este o reacţie firească atunci când experimentează durerea fizică sau emoţională, iar alţii folosesc alte metode sau chiar aleg să o inhibe.

Înjuratul este asociat de experţi cu activarea unei zone din creier numită amigdala, care controlează şi monitorizează această reacţie de "luptă sau fugi". Atunci când înjurăm, se pare că amigdala activează reacţia de luptă, iar sângele circulă mai repede prin corpul nostru şi durerea este mai puţin resimţită. Atunci mintea noastră este mai limpede şi suntem mult mai predispuşi la revelaţii sau idei excelente.

Injurătura poate fi un condiment indispensabil atunci când vrem să convingem pe cineva. Chiar dacă la nivel conştient, publicul poate dezaproba gestul tău neortodox, la nivel subconştient acesta îţi va acorda puncte bonus la capitole precum sinceritate şi pasiune. Un speech condimentat cu o mică înjurătură poate să ajungă mai repede la sufletul publicului decât o argumentaţie ultra elaborată, asta deoarece înjurătura exprimă o emoţie mai puternică decât credem noi.

Există şi înjurături care pot fi semne de fericire. Este vorba despre acele "înjurături sociale" care pot conecta prietenii sau, de ce nu, îţi pot aduce prieteni noi. Apar de multe ori când oamenii sunt relaxaţi şi fericiţi sau când sunt supăraţi pe echipa lor favorită că a pierdut.

loading...
PUTETI CITI SI...