Harvey Weinstein este acuzat și de "trafic sexual" la Cannes

Postat la: 28.11.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Harvey Weinstein este acuzat și de

Harvey Weinstein ar fi "recrutat-o și atras-o pe actrița aspirantă Kadian Noble cu promisiunea unui rol, știind că va folosi forța, frauda sau constrângerea pentru a avea o relație sexuală cu ea în camera sa de hotel", se indică în plângerea acestei tinere cu cetățenie britanică.

Bob Weinstein și cei de la Weinstein Company sunt acuzați de neglijență și de faptul "de a fi cunoscut comportamentul lui Harvey Weinstein și de a fi facilitat" obiceiul acestuia "de a călători (...) pentru a ademeni tinerele actrițe cu promisiuni de roluri, forțându-le apoi să întrețină relații sexuale". Harvey Weinstein, care a fost obligat să demisioneze luni din sindicatul regizorilor de la Hollywood, după demisiile din Academia Americană de Film și din sindicatul producătorilor, susține că toate aceste relații au fost consensuale.

În februarie 2014, Harvey Weinstein a abordat-o Kadian în hotelul Le Majestic din Cannes, invitând-o să intre în camera lui pentru ca tânăra să îi arate un material cu interpretări, potrivit plângerii depuse luni. După ce ar fi invitat-o în cameră, producătorul ar fi sunat un alt manager al companiei sale, care i-ar fi cerut lui Noble să fie "amabilă și să facă tot ce i se cere".

Potrivit publicației The Telegraph, în cameră, Weinstein a început inițial să îi maseze umerii, cerându-i să facă câțiva pași "în scopuri legate de audiție". Ulterior, producătorul a târât-o pe tânără în baie unde i-a cerut să-l masturbeze, conform AFP. În urma acestui incident, actrița a suferit "răni severe și traume emoționale", fiind ulterior incapabilă să se bucure de viață și să ducă o viață normală.

Această plângere vine în contextul în care peste 100 de actrițe, printre care Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow sau Rose McGowan, și foste colaboratoare ale lui Weinstein l-au acuzat de hărțuire, agresiune sexuală sau viol. Potrivit site-ului revistei Variety, o altă plângere a fost depusă luni la Londra denunțând "agresiuni repetate în anii 2000".

 

loading...
PUTETI CITI SI...