Descoperire macabră: Un cap micșorat expus ca obiect de recuzită timp de 40 de ani a fost autentificat ca fiind real

Postat la: 12.05.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Descoperire macabră: Un cap micșorat expus ca obiect de recuzită timp de 40 de ani a fost autentificat ca fiind real

Un cap micșorat expus la o universitate din statul american Georgia despre care s-a crezut timp de peste 40 de ani că este o piesă de recuzită a fost autentificat ca fiind real și va fi returnat Ecuadorului, țara din care provine, relatează Insider.

Universitatea Mercer din Macon a cumpărat capul, cunoscut drept „tsantsa" în limbile indigenilor din Amazon, după ce acesta a intrat în posesia unui fost profesor al facultății în timp ce servea în forțele armate ale SUA, potrivit unei lucrări publicate săptămâna aceasta. Cercetătorii universității au încercat de ani de zile să autentifice obiectul pentru a vedea dacă acesta este real, construind un model 3D al acestuia și efectuând tomografii computerizate asupra sa. „Este o ușurare că am scăpat de specimen", a declarat Craig D. Byron, unul dintre autorii cercetării, pentru ziarul The Art. „A avut valoare pe piața neagră; era ilegal să-l comercializezi; era pielea de pe capul unei persoane", a relatat acesta.

Testele universității au demonstrat că tsantsa-ul era autentic, însemnând că acesta a fost creat prin înlăturarea pielii de pe craniu. Cei care l-au creat i-au cusut apoi ochii și gura înainte de a-l fierbe și umple cu pietre fierbinți, potrivit NBC News. Capetele micșorate au devenit suveniruri populare în unele părți ale lumii în timpul secolului XIX, făcându-i pe cercetătorii de la Mercer să creadă că specimenul din posesia lor ar putea fi un fals creat pentru a răspunde cererii din urmă cu 200 de ani. Însă potrivit lucrării acestora, oamenii de știință au descoperit că specimenul este conform cu 30 din cei 33 de factori de autentificare, printre care și tunsoarea unică ecuadorienilor din regiunea amazoniană de unde a provenit.

Artefactele tsantsa erau obiecte culturale create până la mijlocul secolului XX cu ajutorul rămășițelor bărbaților indigeni din zonele amazoniene din Peru și Ecuador, potrivit cercetătorilor. Specimenul a apărut în filmul „Wise Blood" (1979) regizat de regizorul american John Huston, o adaptare a romanului cu același nume a scriitoarei Flannery O'Connor care locuia în apropiere de Macon. Pentru filmul lui Huston capul a fost lipit de un corp de recuzită de mici dimensiuni și venerat de unul din personajele filmului. Cercetătorii au relatat că au putut identifica stricăciunile făcute de lipiciul folosit pe obiect.

loading...
PUTETI CITI SI...