De ce poartă Trump mereu acelaşi costum şi nu poartă niciodată blugi

Postat la: 20.04.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

De ce poartă Trump mereu acelaşi costum şi nu poartă niciodată blugi

Contribuţia lui Donald Trump în industria modei este minimă, aceasta începe şi se termină cu o şapcă de baseball roşie, imprimată cu sloganul "Make America Great Again".

În timp ce numele lui evocă doar costumele albastru închis şi cravatele roşii, stilul său vestimentar diferă în mod evident faţă de cel al predecesorilor săi. Apuse sunt zilele costumelor făcute la comandă ale lui Barack Obama, în locul acestora apărând costumele lălâi ale lui Trump, pe care criticii de modă le asociază cu cele ale titanilor în afaceri din anii 80.

Funcţia îi cere o astfel de ţinută, însă în timp ce Obama, Clinton sau Reagan - printre alţii - mai purtau ocazional pantaloni din denim la ocaziile potrivite, aici trage linia Trump: nu paortă niciodată blugi. Washington Post afirmă că şi-a verificat arhivele şi susţine că nu există nicio dovadă că Trump ar fi purtat în ultimii 20 de ani vreo pereche de blugi.

Stilista Lauren Rothman a declarat pentru publicaţia sus menţionată că există un motiv destul de bun în spatele acestei decizii: ţinutele sale simple îi oferă "încredere în sine". "Costumele lui sunt versiuni ale aceluiaşi outfit, purtate în fiecare zi... Există o anumită siguranţă care vine odată cu uniforma", a explicat Lauren.

Acest obicei de a purta ţinute asemănătoare în fiecare zi nu este unul neobişnuit. Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, apelează şi el la acelaşi truc pentru "încredere", purtând "aceeaşi ţinută" în fiecare zi: un tricou gri şi o pereche simplă de jeanşi. Totuşi, unul dintre prietenii vechi ai preşedintelui SUA, Anthony Senecal, a mărturist că l-a văzut pe Donald o singură dată purtând articolul vestimentar: exclusiv în excursiile la ski.

 

loading...
PUTETI CITI SI...