Cheloo - 100 de zile în folosul comunităţii la o şcoală din Prahova. Reacţia directoarei

Postat la: 20.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Cheloo - 100 de zile în folosul comunităţii la o şcoală din Prahova. Reacţia directoarei

Cheloo, pe numele său Cătălin Ștefan, solistul trupei Paraziții, va presta 100 de zile de muncă în folosul comunității la Școala Generală din comuna Adunați, Prahova. Este decizia Tribunalului Prahova dată miercuri în dosarul de trafic de droguri în care Cheloo a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și la plata sumei de 4500 de lei reprezentând amendă penală.

Luiza Ungureanu, directorul școlii din Adunați susține că încă nu s-a obișnuit cu ideea, că încă nu a luat o decizie în acest sens, dar că cel mai probabil Cheloo va munci pe lângă școală. "Ce să-mi facă, să-mi ude buretele? Mă voi mai gândi.", a spus aceasta. Horia Toma, inspector adjunct al IȘJ Prahova a declarat că școala și terenul aparțin de primărie, de comunitate, deci administrația locală va decide ce va face Cheloo la școală. Acesta nu va avea voie să presteze activități educative chiar dacă ar fi fost calificat în domeniu. Cel mai probabil va tunde iarba, va vopsi sau va face focul (școala neavând încălzire pe gaze).

Octavian Negotei, primarul comunei Adunați a declarat: "La Adunați am mai avut persoane care au muncit în folosul comunității și de regulă îi întrebăm ce calificare au ca să ne orientăm. Cei care au muncit până acum la Adunați au săpat șanțuri pentru că s-a montat o conductă de apă sau au făcut curățenie în comună.".

loading...
PUTETI CITI SI...