Ce previziuni face Carmen Harra după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer

Postat la: 06.02.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Ce previziuni face Carmen Harra după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer

Carmen Harra face previziuni șocante, după ce Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer. Clarvăzătoarea a declarat că ea a scris de mai multă vreme într-una din cărțile sale că șederea monarhului în fruntea Casei Regale a Marii Britanii va fi una tranzitorie, pentru a-i face loc fiului său, William, cel care va fi cu adevărat relevant pe această poziție.

Mai mult, Carmen Harra spune că n-ar trebui să ne mire dacă în decursul acestui an Charles se va retrage și va fi înscăunat fiul său. În opinia sa, sunt șanse mari ca acest lucru să se întâmple în următoarele luni, pe măsură ce monarhul se va concentra exclusiv pe tratarea problemelor de sănătate.

„Eu am spus că el nu domnește decât foarte puțin. Foarte puțin. El are o cumpănă de viață între 75 și 76 de ani. Ia vedeți câți ani are el acum! Are o perioadă foarte grea. O să ia fiul său conducerea. Eu am spus în prima mea carte despre asta, acum vreo 20 și ceva de ani. Va veni William. Am scris că Regina urma să moară și am spus că persoana care o urmează nu este neapărat Charles, în ideea că Charles este atât de tranzitoriu, că are o domnie scurtă de parcă nici n-ar fi fost.

Sunt șanse ca anul ăsta să ajungă William la tron, pentru că anul ăsta e un an karmic. Anul ăsta aduce toate surprizele Pământului pentru noi, mai ales în ceea ce privește politica, cu tot ce vrei și ce nu vrei, de la America până în Rusia, în Asia. Toată omenirea e zguduită de evenimente politice absolut neașteptate. Nimic din ce prezicem noi va fi complet pe dos. Este altfel, nu neapărat pe dos. Suntem luați prin surprindere în toate părțile lumii", a dezvăluit Carmen Harra.

Cu privire la situația medicală a lui Kate Middleton, Carmen Harra susține că nu este un an fatal pentru soția viitorului rege, William, dar că problemele sale medicale se vor acutiza în următorii ani. „Eu am spus și despre Kate Middleton, acum 12 sau 14 ani, parcă. Problema e că predicțiile astea câteodată se manifestă în timp, nu se întâmplă a doua zi. Și la ea sunt niște probleme destul de serioase, dar nu văd în destinul ei acum că ar muri, dar problemele ei în timp se acutizează", a încheiat Carmen Harra.

Prințul Harry a ajuns, marți seară, la Londra, după anunțul că tatăl său suferă de cancer, anunță BBC. Între timp, a apărut și prima fotografie cu Regele Charles, după anunțul diagnosticului. Suveranul a plecat de la Clarence House, alături de regina Camilla, și a salutat, zâmbitor din mașină. Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer, conform unui anunț făcut luni seară, de Palatul Buckingham. Tipul de cancer de care suferă monarhul nu a fost dezvăluit, dar potrivit comunicatului Palatului, regele a început „tratamentele regulate" de luni.

loading...
PUTETI CITI SI...