Bob Dylan, marele absent. Laureații premiilor Nobel au primit medaliile din mâna regelui Suediei

Postat la: 11.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Bob Dylan, marele absent. Laureații premiilor Nobel au primit medaliile din mâna regelui Suediei

Premiile Nobel pentru disciplinele ştiinţifice, economie şi literatură au fost înmânate laureaţilor sâmbătă seară, la Stockholm, de către regele Suediei, Carl al XVI-lea Gustaf, cu excepţia notabilă dar previzibilă a laureatului pentru literatură, cantautorul american Bob Dylan, care nu a fost prezent la eveniment. În cadrul festiv organizat ca în fiecare an, la Konserthuset de către Fundaţia Nobel, cei 9 laureaţi prezenţi la eveniment au intrat în posesia unei diplome şi a unei medalii din aur.

Laureatul premiului pentru Literatură, Bob Dylan, legendă vie a muzicii de protest americane, s-a scuzat că nu a putut participa, invocând "alte aranjamente". El va intra în posesia premiului în 2017. În încercarea de a-i suplini absenţa lui Bob Dylan, cântăreaţa americană Patti Smith, o mare admiratoare a acestuia, a interpretat unul dintre cântecele lui celebre, "A Hard Rain's A-Gonna Fall". Cuprinsă de emoţii, Patti Smith s-a oprit pentru un moment din cântat, căutându-şi cuvintele, apoi s-a scuzat şi a reluat interpretarea susţinută de aplauzele călduroase ale celor aproximativ 1.500 de invitaţi aleşi, membri ai academiei, ai instituţiilor publice şi oameni de afaceri.

Cei prezenţi s-au bucurat de o atmosferă deosebită într-o sală grandioasă, decorată cu compoziţii florale în culorile roz şi roşu, oferite de San Remo, oraşul italian în care a murit Alfred Nobel la 10 decembrie 1896. Britanicul David J. Thouless, câştigător al premiului Nobel pentru Fizică şi, la 82 de ani, decanul de vârstă al laureaţilor din acest an, a fost primul care a intrat pe scenă, urmat de compatrioţii săi Duncan Haldane şi Michael Kosterlitz, cu care a împărţit premiul. Francezul Jean-Pierre Sauvage, britanicul Fraser Stoddart şi olandezul Bernard Feringa, laureaţii Nobelului pentru Chimie, au urmat pe scenă pentru a-şi primi distincţiile, după ei venind rândul niponului Yoshinori Ohsumi, câştigătorul Nobelului pentru Medicină.

Ultimii care au urcat pe scenă au fost americano-britanicul Oliver Hart şi finlandezul Bengt Holmstrom, laureaţii Nobelului pentru Economie. Ceremonia a fost încheiată cu intonarea imnului naţional suedez. Ceremonia de premiere a fost urmată de un banchet festiv în sala Blue Hall a primăriei din Stockholm, iar regele Carl al XVI-lea Gustaf a susţinut un toast în onoarea laureaţilor. La banchet au participat 1.300 de invitaţi. În afara medaliei şi unei diplome, fiecare premiu Nobel este însoţit de un cec în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (aproximativ 825.000 de euro).

loading...
PUTETI CITI SI...