Un polițist local a murit din bătaia data de un tânăr din Severin

Postat la: 12.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Un polițist local a murit din bătaia data de un tânăr din Severin

Poliţistul severinean, Constantin Barbu, lovit în timpul unei misiuni la care fusese solicitat pentru aplanarea unui conflict izbucnit între mai mulţi tineri, pe o stradă din Drobeta Turnu Severin, a murit azi noapte la Spitalul Județean de Urgență din Craiova.

Amintim că, în noaptea de luni spre marți, 1- 2 februarie, în jurul orei 2.00, reprezentanții Poliției Locale Drobeta Turnu Severin au primit un telefon de la un taximetrist care a sunat la dispecerat și a sesizat faptul că, la intersecţia străzilor Cicero cu Semenic, în fața unui bar, a izbucnit o altercaţie între mai mulţi tineri.

La adresa indicată a fost trimis un echipaj de agenți ai Poliției Locale, iar când au încercat să-i legitimeze pe scandalagii, aceștia din urmă au devenit violenți. Unul dintre ei l-a lovit cu pumnul în bărbie pe agentul Constantin Barbu, de 57 de ani, care a căzut din picioare și s-a lovit cu capul de asfalt. După aceea, tânărul care l-a lovit pe polițist și amicii lui s-au urcat într-o mașină și au fugit.

Pe 2 februarie, bărbatul a fost transferat la Spitalul de Urgență Craiova, unde a ajuns în jurul orei 5.30. Polițistul a fost internat la Secția de Neurochirurgie, cu un traumatism cranio-cerebral acut, în comă de gradul II. Medicii craioveni au precizat la momentul respectiv că pacientul a ajuns în stare gravă, în urma loviturii la cap suferind multiple contuzii hemoragice la nivelul creierului.

Agresorul politistului local se numeste Ionel Burducea și are 26 de ani. Acesta a fost arestat preventiv pe 3 februarie, printr-o hotărâre a Tribunalului Mehedinți. Inculpatul a contestat hotărârea instanței, iar marți, pe 9 februarie, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova i-au respins acțiunea. După decesul polițistului local, anchetatorii urmează să-l acuze pe inculpat de comiterea infracțiunii de omor, acesta fiind cercetat până acum pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

loading...
PUTETI CITI SI...