Un poliţist a ajuns la spital după ce a primit un pumn în bărbie când amenda un cerşetor

Postat la: 14.05.2018 09:35 | Scris de: ZIUA NEWS

Un poliţist a ajuns la spital după ce a primit un pumn în bărbie când amenda un cerşetor

Un poliţist din Buzău a ajuns la spital după ce, în timp ce legitima doi cerşetori, a primit de la unul dintre aceştia un pumn în bărbie atât de puternic încât a avut nevoie de cinci copci.

Şeful Poliţiei locale Buzău, Adrian Teodorescu, a declarat că incidentul s-a produs sâmbătă seară în parcul Marghiloman din municipiul Buzău, unde o patrulă legitima două persoane, o femeie şi un bărbat, care cerşeau într-o zonă în care au loc de obicei cununii. La un moment dat, un poliţist local a scăpat pixul şi s-a aplecat să-l ridice, moment în care bărbatul căruia îi lua datele i-a dat un pumn în bărbie. Poliţistul local a fost dus imediat la spital. "Acum se simte bine, dar are cinci copci în bărbie. Are şi concediu medical cinci zile", a spus şeful Poliţiei locale Buzău. Bărbatul care a lovit agentul Poliţiei locale are dosar pentru ultraj.

loading...