Un mort şi trei răniţi, după ce un autoturism a căzut într-o râpă

Postat la: 08.12.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Un mort şi trei răniţi, după ce un autoturism a căzut într-o râpă

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau a căzut într-o râpă, pe DJ 138, pe raza localităţii Şicasău, zona Liban, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu.

Un echipaj de la Detaşamentul ISU Odorheiu Secuiesc a intervenit pentru descarcerare, autoturismul fiind căzut într-o râpă de 4-5 metri, potrivit sursei citate. Din cele trei persoane rănite, una a necesitat transportarea cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş, iar celelalte două, cu leziuni mai uşoare, au fost preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita şi SMURD şi au fost transportate la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc.

loading...
PUTETI CITI SI...