Un adolescent de 17 ani din Braşov, găsit împuşcat în cap

Postat la: 08.11.2018 10:06 | Scris de: ZIUA NEWS

Un adolescent de 17 ani din Braşov, găsit împuşcat în cap

Băiatul de 17 ani a fost găsit miercuri seară, în cartierul brașovean Stupini, cu o plagă împușcată în zona capului. Se pare că adolescentul s-ar fi împușcat cu arma de vânătoare a tatălui său, în locuința familiei, pe fondul unor certuri cu apropiații. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru el.

„În jurul orei 17.00, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat, prin apel la SNUAU 112, cu privire la faptul că un tânăr în vârstă de 17 ani, din cartierul Stupini, s-a împușcat mortal în zona capului cu arma de vânătoare a tatălui său. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului pentru a demara cercetările specifice în astfel de situații a constatat că tânărul de 17 ani a decedat în urma unei plăgi prin impușcare în zona capului. Persoana decedată a fost transportată la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei. S-a deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului", a transmis reprezentantul Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

loading...