Teodor Meleşcanu acuzat că și-a numit fiul consul general la Strasbourg

Postat la: 13.09.2018 06:07 | Scris de: ZIUA NEWS

Teodor Meleşcanu acuzat că și-a numit fiul consul general la Strasbourg

Fostul ambasador Bazil Popovici susține că deși a câștigat în decembrie 2016 un concurs pentru ocuparea postului de consul la Strasbourg, ministrul de Externe l-a numit pe fiul său pe această poziție.

„Selectarea subsemnatului pentru postul de la Strasbourg s-a făcut pe baza unor criterii foarte clare: experienţă, proiect de misiune, cunoaşterea mediului cultural, lingvistic, economic şi politic al ţării de reşedinţă (...) Nominalizarea subsemnatului pentru Strasbourg nu s-a făcut printr-un act de voinţă guvernamentală (sau ministerială) şi nici pe criterii politice, deoarece nu am nicio afiliere politică, ci prin concurs deschis şi pe baza unor criterii clare stabilite şi anunţate public (...) Membrii comisiei de concurs au fost, atât la Guvern, cât şi la MAE, înalţi specialişti în domeniul relaţiilor internaţionale, membrii comisiei de examen de la MAE fiind, în marea lor majoritate, încă în funcţii: director general de resurse umane, director general al afacerilor consulare etc", a arătat profesorul universitar Bazil Popovici în plângerea depusă la Parchetul General.

În plângerea penală, fostul ambasador din Portugalia și Maroc îl acuză pe Teodor Meleşcanu că a comis un abuz în serviciu pentru a-şi promova un membru al familiei.

„Fapt fără precedent în istoria postrevoluţionară a României, domnul ministru Meleşcanu îşi numeşte fiul vitreg, prin urmare rudă de gradul I, consul general printr-o Hotărâre de Guvern (HG nr. 454 din 28 iunie 2018) contrasemnată fără jenă în nume propriu, id est cu propria semnatură, în dispreţul legii 161 din 19 aprilie 2003, care la articolul 72 alineatul I specifică: ‘Persoana care ocupă funcţia de membru al Guvernului (...) este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul sau pentru rudele sale de gradul I'„, se mai arată în plângerea penală.

În urma acestei plângeri, Parchetul General a început urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu şi conflict de interese şi l-a citat pe reclamant la audieri în 1 octombrie.