Sute de cazuri de poliţişti agresaţi în misiune, doar în 2017. Doi dintre ei au fost ucişi

Postat la: 07.12.2017 09:14 | Scris de: ZIUA NEWS

Sute de cazuri de poliţişti agresaţi în misiune, doar în 2017. Doi dintre ei au fost ucişi

În primele 10 luni ale acestui an, la nivel naţional, s-au înregistrat 236 de cazuri de agresiune asupra poliţiştilor, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). De asemenea, în aceeaşi perioadă, doi poliţişti au fost ucişi în misiune.

Până la sfârşitul lunii octombrie 2017, la nivel naţional, s-au înregistrat 236 de cazuri în care poliţiştii au fost agresaţi. În două din aceste situaţii, poliţiştii au murit. În alte situaţii, au suferit răni grave.

Cel mai recent caz în care un poliţist a fost agresat în misiune şi rănit grav este cel al agentului şef adjunct de poliţie, Sfichi Dan Ciprian, în vârstă de 35 de ani, care lucrează în cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral sever şi răni tăiate la braţ, după ce, luni dimineaţă, în timpul unor percheziţii desfăşurate într-un dosar de trafic de droguri, a fost atacat cu o sabie. Incidentul a avut loc în Rădăuţi, la domiciliul uneia dintre persoanele vizate, iar poliţistul a fost preluat cu un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, starea lui fiind în continuare foarte gravă.

În luna septembrie 2017, un alt poliţist, de data aceasta din Iaşi, a fost atacat şi tăiat cu o sabie în zona capului. Agentul fusese solicitat la un caz în care un tânăr cu probleme psihice care şi-a dat afară părintele din casă. Agresorul de 31 de ani, care refuza de mai mult timp să îşi ia tratamentul, era închis în baie, iar în momentul în care poliţiştii au încercat să discute cu el, a ieşit din încăpere cu o sabie în mână şi l-a lovit pe unul dintre agenţi în zona capului. În timpul intervenţiei, pentru că bărbatul îi ameninţa cu sabia şi încerca să îi lovească, unul dintre mascaţi l-a împuşcat în zona picioarelor. Poliţistul rănit a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În luna iulie 2017, Sorin Vezeteu, în vârstă de 28 de ani, poliţist la Transporturi Feroviare, a murit după ce a fost înjunghiat de mai multe ori de un tânăr de 24 de ani, în gara Burdujeni din Suceava.

Agresorul, Ion Beşa, din comuna Valea Moldovei, şi-a recunoscut fapta imediat după comiterea ei şi le-a spus poliţiştilor de la faţa locului că nu regretă nimic. Anchetatorii au precizat că bărbatul a mai fost condamnat de două ori în Spania pentru fapte comise cu violenţă, iar la scurt timp de la crimă, Beşa s-a spânzurat în penitenciarul în care era încarcerat.

Un caz celebru de agresiune este cel în care fostul deputat Cristian Boureanu a fost trimis în judecată pentru că a agresat un poliţist de la Rutieră când a fost oprit pentru un control în trafic. Fostul parlamentar a stat în arest preventiv aproximativ două luni în urma incidentului.

La începutul anului 2017, şeful postului de poliţie din localitatea maramureşeană Vişeu de Jos, Gheorghe Nistor, a fost găsit mort în sediul instituţiei. Principalii suspecţi în acest caz sunt fraţii Ioan şi Aurel Tomoioagă, care au fost trimişi în judecată în luna mai, fiind acuzaţi de crimă. În prezent, cei doi sunt arestaţi preventiv.

Cazul poliţistului tăiat cu sabia, luni, la Rădăuţi, şi care în prezent se află în stare foarte gravă la spital, aduce aminte de un alt incident extem de grav, petrecut însă în 2010. Este vorba de agresiunea împotriva poliţistului Codruţ Oprea, care a fost lovit cu o sticlă în cap, iar în prezent este în stare vegetativă. Poliţistul Codruţ Oprea de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a fost dus în comă de gradul IV la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în noaptea de 4 spre 5 septembrie 2010, după ce a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgovişte, de George Daniel Uţă, membru al grupării Ghenosu. După ce l-a lovit pe poliţist, Uţă a fugit de la locul faptei, ieşind pe un geam al unei toalete de restaurant din Târgovişte. El a fost prins în 5 septembrie 2010, într-un apartament din Bucureşti, fiind ulterior arestat preventiv şi acuzat de tentativă de omor.

Codruţ Oprea a suferit două intervenţii chirurgicale de mare risc pentru îndepărtarea hematomului de la nivelul creierului şi pentru efectuarea unei decompresii cerebrale. În ciuda eforturilor medicale, starea lui este una precară, fiind acum ţintuit la pat.

Multe cazuri de agresiune a poliţiştilor se înregistrează în trafic, vizaţi fiind agenţii de la rutieră. Unul dintre cele mai grave cazuri s-a întâmplat în urmă cu doi ani, atunci când agentul Gheorghe Ionescu, poreclit de colegii săi „Dulăul", a fost lovit cu maşina de către afaceristul turc Abdullah Atas, în timpul unei misiuni. Gheorghe Ionescu a fost internat cu multiple traumatisme, iar după trei săptămâni a murit în spital. Pe 20 iulie 2017, Abdullah Atas a fost condamnat, de către Tribunalul Bucureşti, la 23 de ani şi 6 luni de închisoare, fiind acuzat că a intrat intenţionat cu maşina în poliţistul Gheorghe Ionescu, iar acesta a decedat. Totodată, afaceristul trebuie să plătească despăgubiri de 400.000 de euro rudelor poliţistului şi peste 88.000 lei Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu titlu de daune materiale. Decizia instanţei nu este însă definitivă.