Sebastian Ghiță: "Ce spune fosta soție a lui Condrea reprezintă indicii. E greu să ai 80% din spitale fără protecție"

Postat la: 26.05.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Sebastian Ghiță:

Deputatul Sebastian Ghiță, membru al comisiei de control a SRI, a spus că afirmațiile fostei soții a lui Condrea, Laura georgescu, reprezintă indicii. „Toți suspectam că acest om se învârtea în mediile servciilor de informații și avea legături mai mult sau mai puțin adânci", a spus Ghiță.

Totuși, deputatul a apreciat că HexiPharma nu era firma servciilor secrete, dar, pe lângă Condrea se aflau oameni din astfel de structuri. „E greu să ai 80% din spitale, foarte greu, fără protecție", a arătat Ghiță. El a apreciat că serviciile secrete românești trebuie să revină la rolul lor constituțional. „Câinii de la stână hingheresc oile, pentru că ciobanul doarme", a afirmat deputatul.

În schimb, senatorul Daniel Savu, și el fost membru PSD, dar care acum candidează ca independent la primăria Ploiești, a fost neîncrezător în declarațiile Laurei Georgescu. „Care a fost proba filajului? O probă de la nuntă!", a arătat el. Savu, care este membru al comisiei de control a SRI, a spus că ar trebuie verificate însă afirmațiile referitoare la sponsorizarea unor partide de către HexiPharma și ar trebui verficat Monitorul Oficial. În plus, potrivit lui Savu, servciile secrete românești ar trebui să reacționeze la afirmațiile Laurei Georgescu. „Mi se pare un atentat la inteligența noastră cum se încearcă deturnarea atenției de la HexiPharma", a apreciat senatorul.

loading...
PUTETI CITI SI...