Romania are a cincea cea mai mare piata de contrabanda de tigari din Europa
Postat la: 31.07.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Retelele de contrabanda au vandut in Romania peste 4,15 miliarde de tigarete in 2017, adica aproape 10% din volumele traficate pe teritoriul Uniunii Europene, Elvetiei si Norvegiei, iar volume mai mari de tigarete de contrabanda au ajuns doar pe pietele din Germania, Polonia, Marea Britanie si Franta, state cu populatii de doua pana la cinci ori mai mari decat Romania.
Romania ajunge astfel pe un nedorit loc 5 in Europa, pozitie ocupata in 2016 de Italia, un stat cu peste 60 de milioane de locuitori, potrivit unui studiu asupra contrabandei si efectelor ei la nivelul Europei, realizat de catre KPMG pentru think-tank-ul britanic Royal United Services Institute (RUSI).
Impreuna, primele cinci state ca volume de tigarete traficate ilegal, printre care si Romania, reprezinta circa doua treimi (62%) din piata neagra de la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei si Elvetiei, adica de doua ori mai mult decat toate celelalte 25 de state analizate la un loc.
Studiul RUSI confirma ca traficul ilicit de tigarete este o activitate cu risc redus si cu beneficii mari pentru grupurile transnationale de criminalitate organizata. In total, pierderile financiare la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei si Elvetiei au depasit 10 miliarde de euro, bani care au finantat activitati criminale.
"In 2017 media contrabandei la nivelul Uniunii Europene, Elvetiei si Norvegiei a fost de 8,7%, adica aproximativ jumatate din nivelul inregistrat in Romania in acelasi an. Tara noastra este atractiva pentru contrabandisti din cauza celor 2.000 de km de granita cu state non-UE in care tigarile costa o treime din pretul de vanzare din Romania. De aceea este absolut necesara hotararea autoritatilor de a aloca toate resursele necesare luptei impotriva retelelor de criminalitate organizata", a declarat directorul Juridic si Relatii Publice al British American Tobacco Romania, Ileana Dumitru.
Raportul mai arata ca 8,7% din totalul tigaretelor consumate in Europa in 2016 au fost ilegale, adica peste 44,7 miliarde de tigarete.
Ucraina, Belarusul, Algeria si Moldova sunt principalele surse identificabile de tigari de contrabanda la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei si Elvetiei.
Principalele tari de origine pentru tigarile de contrabanda din Romania sunt Ucraina si Moldova, unde tigarile costa in medie mai putin de 4,5 lei.
Dintre primele sase tari cele mai expuse la fenomenul traficului ilicit, Romania a inregistrat cea mai mica scadere a volumului de tigari consumate din piata ilicita (0,26 miliarde tigarete) fata de anul precedent.
Franta si Polonia au inregistrat scaderi de cate 1,35 miliarde tigarete, Italia o scadere de 0,94 miliarde de tigarete, iar Germania a inregistrat o scadere de 0,6 miliarde tigarete.
Romania are cele mai scumpe tigari legale din Europa de Est, dupa Ungaria (3,61 euro), chiar si fara a tine cont de puterea de cumparare. Avand un pret mediu de 3,31 euro per pachet, tigarile din Romania sunt mai scumpe decat in Polonia (3,19 euro), Slovacia (3,13 euro), Bulgaria (2,55 euro) sau tarile baltice (Estonia - 3,24 euro, Lituania - 2,99 euro, Letonia - 3,03 euro), se mentioneaza in raport.
Peste 50% din piata ilicita din Romania este reprezentata de doua marci clasificate ca "illicit whites" a caror provenienta nu poate fi determinata: Marble & Ashima.
-
"Noul Bivolaru" acuzat de trafic de persoane și viol. A păcălit tinere să facă videochat
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreu ...
-
Invocari șamanice în Parlamentul Mexicului. Au tăiat o găină pentru a aduce ploaia!
O găină a fost sacrificată miercuri în Senatul mexican pentru a oferi sângele ei zeului precolumbian al ploii Tlaloc, o ...
-
Se întâmplă o dată la 1 miliard de ani: suntem martorii unui eveniment extraordinar observat doar de câteva ori în istoria vieții pe Pământ
Ocazionalul eveniment evolutiv, denumit endosimbioză primară, survine o dată la fiecare miliard de ani. În această proce ...
-
Un bogătan a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an pornind de la nimic
Un milionar a devenit falit în mod voit, totul pentru un experiment social bizar. A renunțat însă brusc după ce a începu ...
-
O nou studiu spulberă veganismul: Consumul de carne ajută la funcționarea corectă a creierului
O dietă sănătoasă şi echilibrată este asociată cu o mai bună sănătate a creierului şi cu bunăstarea mintală, sugerează u ...
-
Poate România să aibă propriul program pentru viitor? Și pentru propria dezvoltare?
În jurul globului se află peste 4500 de sateliți. Mai precis, la finalul anului 2021 erau 4550. Peste 70 de țări dețin s ...
-
Parlamentul European: Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combater ...
-
Obediența la maxim: Postul TV Realitatea Plus a fost amendat de CNA pentru că „subminează încrederea în Ucraina și ucraineni"
Postul TV Realitatea Plus a fost amendat de CNA cu 10.000 de lei pe motiv că în patru ediții ale emisiunii „Caravana Rom ...
-
5 sfaturi când îți cumperi o centrală pe peleți
Când vine vorba de încălzirea locuinței, centralele pe peleți oferă o combinație atractivă de eficiență energetică și re ...
-
Congresman american: Autoritățile americane cheltuiesc zeci de milioane de dolari pentru ceva ce spun că nu există
Congresmanul american Tim Burchett consideră că autoritățile americane ascund informații despre obiecte zburătoare neide ...
-
Elon Musk: În Occident va incepe un război civil
Mai devreme sau mai târziu, un război civil va începe în Occident, a declarat antreprenorul și miliardarul american Elon ...
-
Excursii de o zi în Cluj: 7 activități distractive
Vii în Cluj-Napoca, dar stai o singură zi? Chiar dacă pare că nu-ți ajunge timpul, cu puțină organizare vei ști exact un ...
-
Ăștia ne omoară prin alimente infestate: Lapte "pasteurizat" de vacă infectat cu gripă aviară și vândut în magazine!
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, ...
-
Pagina de facebook a lui Adrian Severin a fost atacată și blocată la comandă de falși traderi
Pagina de facebook a fostului ministru de externe Adrian Severin a fost atacată. Autorul nu poate intra și șterge o post ...
-
Inteligența Artificială s-a apucat să producă imagini halucinante cu Iisus Hristos
O parte a internetului este plină de imagini cu Iisus create de programele de inteligența artificială. Facebook este un ...
-
Pericol major pentru sănătatea globală ce poate explica mortile subite: Ce alimente au cel mai mult plastic?
Nouăzeci la sută dintre probele de proteine animale și vegetale au fost testate pozitiv pentru microplastice, fragmente ...
-
Pfizer revine "sigur si eficient" cu un nou medicament cu evaluare accelerată: Comisia Europeană a autorizat un nou antibiotic "care distruge superbacteriile"
Comisia Europeană a autorizat, în 22 aprilie, un nou antibiotic conceput pentru a contracara rezistența antibacteriană, ...
-
La viteze de autostradă, autonomia mașinilor electrice scade cu până la 50% față de testele oficiale
În urma unei testări efectuate cu peste 50 de mașini electrice pe autostradă, de către jurnaliștii publicației La'argus, ...
-
Decoraţiunile pe care trebuie să le ai: de la vaze la fotografii
Decoraţiunile nu trebuie să îţi lipsească din casă, mai ales dacă îţi doreşti o amenajare completă, care să îţi inspire ...
-
1816 - anul în care lumea a fost martora unui fenomen cu totul neobișnuit: vara nu și-a mai făcut apariția. Ce s-a întâmplat
În anul 1816, lumea a fost martoră la un fenomen cu totul neobișnuit: vara nu și-a făcut apariția. Acest eveniment remar ...
-
Metoda "Fotografia' a lăsat mulți români fără zeci de mii de euro. Cum acționează escrocii
Mai mulți români au fost înșelați cu zeci de mii de euro prin metoda "Fotografia", după ce au comandat din Germania. O n ...
-
De ce tot mai mulți tineri au cancer. Ce ar putea genera acest fenomen?
Cazurile de cancer diagnosticate la persoane sub 50 de ani, au crescut, la nivel global, cu 79%. În Statele Unite, Socie ...
-
Sneakers New Balance - care modele sunt deosebit de populare?
În prezent, există câteva branduri de încălțăminte sport care au reușit să se impună cu succes și să își câștige locul î ...
-
Cum să Îmbunătățești Semnalul GSM cu un Amplificator: Ghid Complet
În epoca digitală, telefonul mobil a devenit mai mult decât un simplu instrument de comunicare; este o extensie a vieții ...
-
Lovită de un eveniment cu consecințe devastatoare după ce a ridicat o bancnotă găsită pe jos: "Am simțit ceva care-mi apăsa pe umeri!"
După ce a ridicat o bancnotă găsită pe jos, o femeie din Kentucky a fost lovită de un eveniment cu consecințe devastatoa ...
-
Condamnare în premieră: Un dezaxat sexual are interdicție să folosească orice fel de instrumente de AI
Un infractor sexual condamnat în Marea Britanie pentru că a realizat peste 1.000 de imagini indecente cu copii nu are vo ...
-
Echipa de robotică „AI Citizens" a Colegiului Național din Focșani a câștigat finala Campionatului Mondial
Echipa de robotică a Colegiului Național "Al. I. Cuza" din Focșani AICitizens a câștigat în alianță cu The Clueless din ...
-
Tragi-comedie cu un cetățean rupt de beat: A chemat poliția în barul unde a băut și a plecat cu mașina de fața polițiștii
Un bărbat din județul Constanța s-a îmbătat într-un local din Lacul Roșu și a refuzat să achite nota de plată. După ce j ...
-
21 Aprilie - Ziua Națională împotriva Traficului Ilicit. Stop Contrabanda: Record de capturi de țigări de contrabandă în 2024 în sudul țării
12 milioane de țigarete de contrabandă capturate în primele 3 luni ale anului 2024 la granițele de sud ale țării. Este c ...
-
Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
Elon Musk, nonconformistul tehnolog și pasionat de spațiu, a lansat recent o bombă care a pus lumea în vervă. Într-o miș ...