România trebuie să mai primească 3.546 de refugiaţi

Postat la: 16.06.2017 10:03 | Scris de: ZIUA NEWS

România trebuie să mai primească 3.546 de refugiaţi

Comisia Europeană a anunţat, in aceasta saptamana, că România trebuie să mai primească 3546 de refugiaţi, potrivit planului comun de relocare aprobat de Blocul comunitar şi care are un caracter de obligaţie legală, potrivit unui raport prezentat pe site-ul instituţiei europene.

Raportul Comisiei Europene arată că România a primit, până la 9 iunie 2017, 45 de imigranţi din Italia şi 589 de imigranţi din Grecia. Potrivit cotelor obligatorii de imigranţi stabilite în septembrie 2015 pentru fiecare stat membru, România trebuie să integreze în total 4180 de refugiaţi (1608 în Italia şi 2572 în Grecia). Comisia Europeană a mai anunţat că România a semnat documente de planificare, potrivit cărora numărul relocărilor trebuie să ajungă la 3.000 în lunile iulie, august şi septembrie. Totodată, în baza Acordului între Uniunea Europeană şi Turcia, România a integrat 11 cetăţeni sirieni.

Toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să primească 98.255 de refugiaţi, dar au relocat până în prezent doar 20.869 de persoane. Marţi, Comisia Europeană a lansat procedurile de infringement împotriva Cehiei, Ungariei şi Poloniei, pentru faptul că nu au acceptat refugiaţi în cadrul planului comun de relocare a acestora. Comisarul european Dimitris Avramopoulos, responsabil cu migraţia, a precizat că instituţia a transmis o notă oficială către cele trei ţări vizate. Procedura de infringement urmează etape foarte precise, iar statul vizat va fi deferit Curţii Europene de Justiţie, cu sediul la Luxemburg, care are posibilitatea să decidă sancţiuni.