Robert Negoiţă spune că Marian Oprişan a cerut în şedinţa CEx să fie exclus din partid

Postat la: 03.02.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Robert Negoiţă spune că Marian Oprişan a cerut în şedinţa CEx să fie exclus din partid

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a afirmat, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, că Marian Oprişan a cerut excluderea sa din partid, dar nu s-a supus la vot.

"M-au propus să mă excludă din partid, nu s-a supus la vot, aşa că nu am de unde să ştiu ce se întâmplă", a afirmat Negoiţă, care a precizat că Marian Oprişan a fost cel care a făcut această propunere. De asemenea, primarul Sectorului 3 a mai spus că Liviu Dragnea i-a promis că va veni la o întâlnire a Asociaţiei Municipiilor. "Mi-a promis domnul preşedinte Liviu Dragnea că va veni la o întâlnire cu Asociaţia Municipiilor", a mai spus Negoiţă.

Primarul Sectorului 3, care este şi preşedintele Asociaţiei Muncipiilor din România, a declarat înainte de CEx că speră că îi poate convinge pe liderii PSD ca bugetul de stat să nu fie votat în forma publicată de Ministerul Finanţelor.

„Vor să ne dea o mare din parte din cheltuielile pe care le suporta guvernul anul trecut şi până anul trecut. Mai mult decât atât, lăsând la o parte faptul că cele mai multe primării, cred 70-80 la sută dintre primării nu au cum să suporte această cheltuială, nu se respectă programul de guvernare. Este profund în neregulă să punem pe primari să vină, să stea cu mâna întinsă ca nişte cerşetori pe la uşile unor miniştri", a mai spus Negoiţă.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, pentru Digi24, că proiectul de buget va fi aprobat marţi în Guvern şi trimis în aceeaşi zi Parlamentului. Teodorovici susţine că este „un buget revoluţionar" şi anunţă că ordonatorii principali de credite vor trebui să primească aprobare de la ministrul Finanţelor pentru fiecare cheltuială, iar dacă nu se conformează vor fi amendaţi.

loading...
PUTETI CITI SI...