Preşedintele Asociaţiei Colectiv: A fost un referendum inutil, în urma căruia am pierdut toţi. Şi BOR, şi politicienii

Postat la: 07.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Preşedintele Asociaţiei Colectiv: A fost un referendum inutil, în urma căruia am pierdut toţi. Şi BOR, şi politicienii

El e de părere că inclusiv biserica s-a discreditat în faţa oamenilor din cauza faptului că s-a implicat în politică, dar şi politicienii au avut de pierdut pentru că au organizat un referendum în condiţiile în care există un altul la care s-a votat masiv pentru un Parlament cu 300 de membri şi este ignorat.

„Un referendum inutil în urma căruia am pierdut toţi. Am pierdut timp şi bani, care puteau fi direcţionaţi către ceva cu adevărat important. Au pierdut politicienii, care nu înţeleg că nu poţi organiza un referendum atâta timp cât ai un altul, la care s-a votat masiv pentru un Parlament cu 300 de membri, dar care este ignorat tocmai de organizatorii de astăzi. A pierdut BOR, care prin amestecul în politică, prin atitudinea atât de agresivă faţă de oameni, faţă de libertăţi, atât de lipsită de omenie, de bunătate, îndemnând prin diverşi preoţi la luare de atitudine, de folosirea armelor, s-a discreditat total în faţa unei populaţii şi aşa dezamăgite de spiritul antreprenorial mult prea dezvoltat al celor care ar trebui să se ocupe de sufletul nostru, şi nu de portofel", a scris pe pagina sa de Facebook Eugen Iancu.

El aminteşte de incendiul puternic izbucnit duminică dimineaţă în Centrul Vechi al Capitalei, comentând ironic că i-a speriat pe prefectul Speranţa Cliseru şi pe viceprimarul Aurelian Bădulescu dacă au fost la faţa locului. „Vă daţi seama ce ar fi însemnat un nou Colectiv acum când indivizii aştia care ne conduc cheltuie banii pe spectacole şi mici cu muştar şi absolut nimic în investiţii?", a mai scris Eugen Iancu. Comentariul său de pe Facebook vine după ce BEC a anunţat prezenţă la vot de 15,21 la sută, numărul votanţilor fiind de 2.781.918 la ora 16.00, duminică, în cea de a doua zi a referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC). La ora 19.00, prezenţa la vot era de 18,87 la sută.

loading...
PUTETI CITI SI...