Percheziții la CET Govora. Prejudiciul depășește 8.000.000 de lei

Postat la: 30.06.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Percheziții la CET Govora. Prejudiciul depășește 8.000.000 de lei

În această dimineață au avut loc percheziții în trei județe din România, Vâlcea, Argeș și Mehedinți. Descinderile au fost efectuate de Serviciul de Investigare a Fraudelor Vâlcea, transmite Agerpres

În județele Vâlcea, Argeș, Mehedinți și în municipiul București se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul producerii energiei electrice şi termice. Prejudiciul cauzat depășeste 8.000.000 de lei. "La această oră, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii din Vâlcea efectuează 22 de percheziții domiciliare în 3 județe și în municipiul București, într-o cauză în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul producerii energiei electrice și termice", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române, citat de Agerpres. în județul Vâlcea, perchezițiile se desfășoară la societatea CET Govora, unul dintre cei mai mari agenți economici cu capital de stat aflat în subordinea Consiliului Județean Vâlcea, aflat în insolvență din luna mai.

 

loading...
PUTETI CITI SI...