Pas cu pas: Mihai Busuioc, secretarul general al Guvernului, e audiat la DNA pentru Ordonanta 13

Postat la: 16.02.2017 16:33 | Scris de: ZIUA NEWS

 Pas cu pas: Mihai Busuioc, secretarul general al Guvernului, e audiat la DNA pentru Ordonanta 13

Secretarul general al Guvernului, Mihai Busoioc, este audiat, astăzi, de procurorii DNA în dosarul privind adoptarea Ordonanţei 13. În acest dosar, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) face deocamdată cercetări in rem, asupra faptei, şi pentru aceasta au convocat mai mulţi oficiali din Guvernul Grindeanu.

Astfel, miercuri, a fost audiată Graţiela Gavrilescu, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, după ce anterior fuseseră chemaţi la DNA şi doi foşti secretari de stat din Ministerul Justiţiei, dar şi alţi funcţionari. Mihai Busuioc, în calitatea sa de secretar general al Guvernului, a fost implicat în procesul de adoptare a controversatei ordonanţe. Potrivit stenogramei şedinţiei de guvern în care a fost adoptată OUG 13, premierul Sorin Grindeanu îl întreabă personal dacă ordonanţa are toate avizele, iar acesta îi răspunde că da. Conform stenogramei, ministrul justiţiei care era atunci în funcţie, Florin Iordache, l-a asigurat pe premierul Sorin Grindeanu, în şedinţa din 31 ianuarie, că Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale are toate avizele necesare, acelaşi lucru susţinând şi secretarul general al Executivului, Mihai Busuioc.

"Domnule prim-ministru, vă rog să suplimentăm ordinea de zi cu trei proiecte. Este vorba, primul dintre ele, sau două dintre ele fac parte din pachetul de legi care vizează evitarea unei hotărâri pilot de la CEDO. Şi aici discut de proiectul de lege privind graţierea unor pedepse. Nu am avut nevo... Cel de al doilea este proiect de lege pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. La acest proiect de lege am avizul domnului ministru de externe, domnul Meleşcanu. Şi cel de-al treilea, vă rog să suplimentăm şi cu cel de-al treilea. Este vorba de proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală", i-a spus ministrul Justiţiei Florin Iordache premierului Sorin Grindeanu în şedinţa de Guvern din data de 31 iaunuarie, potrivit stenogramei publicată de Executiv.

Premierul l-a întrebat dacă există toate avizele şi dacă toate procedurile cerute sunt îndeplinite, Iordache răspunzând "bineînţeles". De asemenea, premierul Sorin Grindeanu l-a întrebat pe secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, acelaşi lucru, acesta spunându-i prim-ministrului că "din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate". În momentul când au ajuns cu discuţiile la proiectul de ordonanţă privind codurile penale, premierul a cerut încă o dată asigurări că toate procedurile sunt îndeplinite şi că are toate avizele, Florin Iordache răspunzând afirmativ. La momentul respectiv, ordonanţa nu avea însă avizul CSM, cu toate că avizul este consultativ. Ulterior, ministrul a explicat că nu a cerut avizul CSM, pentru că avea deja punctul de vedere al acestei instituţii dintr-o luare de poziţie anterioară. Cu toate acestea, s-a dovedit că trimisese proiectul ordonanţei la avizare la CSM, dar nu a mai aşteptat avizul.