OMV vrea să mute simbolul Ploieştiului la Câmpina

Postat la: 31.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

OMV vrea să mute simbolul Ploieştiului la Câmpina

Muzeul Naţional al Petrolului se mută, după mai bine de 50 de ani de existenţă, din clădirea situată pe strada Buna Vestire din zona centrala a municipiului Ploieşti. Informaţia a fost făcută publică, ieri, de catre Horia Tiseanu, primarul municipiuliui Câmpina la şedinţa de Consiliu Local.

Acesta a anunţat că, în urma unei discuţii pe care a avut-o cu un reprezentant al OMV, a aflat că societatea intenţionează să mute acest muzeu la Câmpina, dar pentru ca acest lucru să se realizeze, trebuie identificată o clădire adecvată pentru o asemenea instituţie. Deocamdată realizarea acestui proiect se află la nivel de discuţie, consilierilor locali cerându-li-se doar un acord de principiu.

Trebuie precizat ca Muzeul Naţional al Petrolului este singurul de acest fel în ţară şi printre puţinele din Europa. Patrimoniul muzeului a crescut de la 800 piese în 1961, la peste 8.000 în în prezent. În patrimoniul Muzeului Naţional al Petrolului se găseşte un fond foarte bogat de exponate, care cuprinde brevete de invenţie, lucrări ştiinţifice, albume, peste 300 de scrisori-autografe şi circa 100 de fotografii document ale lui Lazăr Edeleanu, fondatorul petrochimiei româneşti.

loading...
PUTETI CITI SI...