Omul de baza al clanului Corduneanu a fost arestat sambata! Claudiu Petrovici ar fi pus la cale un adevarat atac!

Postat la: 06.08.2018 09:56 | Scris de: ZIUA NEWS

Omul de baza al clanului Corduneanu a fost arestat sambata! Claudiu Petrovici ar fi pus la cale un adevarat atac!

Lumea interlopa a Iasului a primit o lovitura grea in cursul zilei de sambata, cand Claudiu Petrovici, cel considerat de foarte multa lume mana dreapta a Cordunenilor, a fost arestat preventiv pentru o perioada de 30 de zile. Acesta este acuzat de tentativa de distrugere prin incendiere, fiind autorul unui atac cu cocktailuri molotov.

Petrovici, luptator cunoscut in Iasi si membru al Federatiei Romane de Lupte, ar fi atacat casa fratilor Tanase, aruncand cu sticle incendiare in curtea locuintei, in urma cu o saptamana. Chiar daca atacul lui nu a produs pagube, politistii i-au dat de urma si au efectuat mai multe descinderi, Petrovici fiind dus la audieri.

"Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, cu sprijinul luptatorilor Serviciului pentru Actiuni Speciale, au efectuat patru perchezitii domiciliare în dosarul penal întocmit pentru tentativa de distrugere prin incendiere, in urma carora o persoana a fost retinuta pentru 24 de ore. Persoana banuita de comiterea infractiunii de tentativa de distrugere prin incendiere este un barbat, de 42 ani, din municipiul Iasi, care initial a fost condus la sediul I.P.J. Iasi pentru cercetari. Acesta este banuit ca la data de 28 iulie a anului curent, în jurul orei 07:00, în timp ce ar fi avut fata acoperita cu o cagula, ar fi aruncat doua sticle incendiare spre autoturismul parcat în curtea locuintei unei persoane din municipiul Iasi, fara a produce distrugeri. În baza probatoriului administrat în cauza de politisti, la data de 3 august, barbatul de 42 ani a fost retinut pentru 24 de ore si introdus în Arestul I.P.J. Iasi. La data de 4 august, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi, care a dispus prezentarea sa în fata instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva. Judecatoria Iasi a admis propunerea Parchetului si a dispus arestarea preventiva a barbatului pentru 30 de zile. Cercetarile continua sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi, în vederea stabilirii întregii situatii de fapt", precizeaza Anca Vijiac, purtator de cuvant al IPJ Iasi.
Acesta este focul care a aprins intreg conflictul

Conflictul existent intre cele doua clanuri, care se considera cele mai tari din toata Moldova, clanul Corduneanu si clanul Tanase, ar fi pornit de la o melodie interpretata de manelistul Florin Salam, intitulata "Sa dispara indienii". Aceste versuri, interpretate de Florin Salam, au fost percepute ca o referire la clanul Tanase.

Astfel, de aici pana la un conflict verbal plin de amenintari nu a fost decat un pas. Imediat dupa ce a aparut videoclipul pe Youtube, Jean Mararasu, zis Braileanu', fratele mai mic al lui Vandam Constantin, care face parte din clanul Tanase, a postat o filmare pe Facebook in care ameninta cu acte de violenta membrii clanului Corduneanu. In filmarea pe care a postat-o pe retelele de socializare, acesta povesteste mai multe incidente in care a fost implicat si Costel Corduneanu si ameninta ca in Iasi va porni o adevarata revolutie, in urma careia se vor da mandate de 25 de ani.