Omar Hayssam, la un pas de eliberare condiţionată

Postat la: 17.04.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Omar Hayssam, la un pas de eliberare condiţionată

Magistraţii Tribunalului Dâmboviţa judecă o cerere de eliberare condiţionată, din motive medicale, a sirianului Omar Hayssam, condamnat la 23 de ani şi patru luni de închisoare.

Omar Hayssam este încarcerat la Penitenciarul Mărgineni din judeţul Dâmboviţa. Fostul preşedinte Traian Băsescu declara, în 12 martie, că a fost sunat de către soţia lui Omar Hayssam şi că s-a întâlnit cu aceasta, care i-a spus că fostul omul de afaceri sirian este "extraordinar de bolnav" şi "probabil o să moară în închisoare".

Omar Hayssam a fost condamnat în anul 2014 la 23 de ani şi patru luni de detenţie în urma contopirii pedepselor din cele trei dosare în care fusese condamnat pentru terorism, înşelăciune şi fraude, respectiv dosarul răpirii celor trei jurnalişti în Irak, dosarul înşelăciunii în cazul "Volvo" şi cel al fraudelor din cauza "Foresta Nehoiu".

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad, iar o lună mai târziu autorităţile române îl reţineau pe Omar Hayssam. Deşi preşedinţia anunţa la acel moment că Omar este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a dispus eliberarea, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a inculpatului s-a degradat, după o operaţie pentru cancer la colon care a avut loc în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave, fiind dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006. Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013, după şapte ani de la fugă sa din ţară.

loading...
PUTETI CITI SI...