O primă organizaţie americană, declarată indezirabilă în Rusia

Postat la: 28.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

O primă organizaţie americană, declarată indezirabilă în Rusia

National Endowment for Democracy (NED), organizaţie americană al cărei scop declarat este promovarea democraţiei în lume, a devenit marţi primul ONG străin considerat de către autorităţile de la Moscova ca fiind 'indezirabil' în Rusia în virtutea unei noi legi destul de controversate.

Decizia a fost luată de Parchetul rus şi urmează să fie supusă aprobării Ministerului rus al Justiţiei, care va decide asupra interzicerii activităţilor NED pe teritoriul rus. 'Având în vedere obiectivul global al activităţilor organizaţiei, Parchetul a ajuns la concluzia că ea constituie o ameninţare pentru fundamentul sistemului constituţional din Rusia, pentru apărarea şi securitatea sa', a precizat instituţia într-un comunicat.

Parchetul acuză în continuare organizaţia americană de a fi finanţat ONG-uri din Rusia care au luat parte 'la contestarea rezultatelor proceselor electorale, la organizarea de acţiuni politice cu scopul de a influenţa asupra deciziilor luate de către autorităţi, la discreditarea serviciului militar în cadrul armatei ruse'.

'În acest scop, în 2013-2014, organizaţia a furnizat ONG-urilor ruse un ajutor financiar de aproape 5,2 milioane de dolari', se mai arată în comunicat, scrie agerpres. National Endowment for Democracy, fondată în 1993 şi având sediul la Washington, figura deja de la începutul lunii iulie, alături de alte ONG-uri americane, ucrainene şi poloneze, pe o listă cu 12 organizaţii străine în cazul cărora senatorii ruşi cereau interdicţii.

 

loading...
PUTETI CITI SI...