Noaptea Albă a Galeriilor în București și alte nouă orașe! Ce poți vizita la noapte

Postat la: 30.09.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Noaptea Albă a Galeriilor în București și alte nouă orașe! Ce poți vizita la noapte

Noaptea Albă a Galeriilor programează în București și nouă orașe din țară mai multe evenimente dedicate artei contemporane. După nouă ediții în București, cu ocazia Noaptea Albă a Galeriilor (NAG#10) sunt prezentate expoziții și evenimente dedicate artei contemporane în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist și din alte nouă orașe.

Astfel, alături de București, la Noaptea Albă a Galeriilor vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara. Noaptea Albă a Galeriilor este un proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair.

Asociația K'ARTE a informat că, pentru a evidenția profilul cultural al celor nouă orașe invitate, în București, una dintre expozițiile principale, „No Man's Land", realizată cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și al Ministerului Culturii, va prezenta la Rezidența Scena9 din centrul Capitalei zece proiecte curatoriale având drept invitați curatori și artiști din orașele partenere NAG 2016.

La sediul ARCUB din Gabroveni, expoziția „Nag Retrospect: Memory Leaks", deschisă de joi, propune o întoarcere în timp prin cercetarea primilor nouă ani de desfășurare a Nopții Albe a Galeriilor.

Lucrările sunt semnate de artiști precum Marina Albu, George Anghelescu, Biroul de Cercetări Melodramatice (Alina Popa & Irina Gheorghe), Matei Branea, Michele Bressan, Codruța Cernea, Ciprian Ciuclea, Florin Ciulache, Claudiu Cobilanschi, Nicolae Comănescu, Mihail Coșulețu, Roberta Curcă, Arantxa Etcheverria, Dumitru Gorzo, Mihaela Kavdanska & Dilmana Yordanova, Olivia Mihălțianu, Gili Mocanu, Anca Mureșan, Radu Pandele, Bogdan & Magdalena Pelmuș, Adrian Preda, Lea Rasovszky, Alexandru Rădvan, Larisa Sitar, Patricia Teodorescu, Roman Tolici, Ștefan Ungureanu, Aurel Vlad, Ecaterina Vrana.

Noaptea Albă a Galeriilor a fost primul eveniment cultural nocturn din România după Noaptea Muzeelor și primul eveniment din țară care a atras atenția marelui public asupra artelor contemporane și a tinerilor artiști, reunind, printr-un program complex și dinamic, toate tipurile de manifestări artistice - pictură, desen, sculptură, grafică sau new media, fotografie, video, performance, muzică, dans, teatru, design etc.
Detalii despre participanții la NAG 2016 pot fi găsite la adresa noapteagaleriilor.ro.

 

loading...
PUTETI CITI SI...