Ministerul Culturii va prelua activitățile și structurile Departamentului Centenar

Postat la: 20.07.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Ministerul Culturii va prelua activitățile și structurile Departamentului Centenar

Departamentul Centenar va trece, de joi, în administrarea Ministerului Culturii și Identității Naționale (MCIN), a decis Guvernul, printr-o ordonanță.

„Departamentul Centenar, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în subordinea prim-ministrului, se va desființa, iar MCIN va prelua numărul de posturi și personalul Departamentului. Personalul își va păstra drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe. Încadrarea personalului se va realiza cu respectarea procedurii și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal din cadrul MCIN, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței. De asemenea, MCIN va prelua de la Secretariatul General al Guvernului prevederile bugetare pe anul 2017, execuția bugetară până la data preluării, precum și patrimoniul aferent Departamentului Centenar", se precizează într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit sursei citate, că schimbarea are în vedere capacitatea instituțională a MCIN, rolul și atribuțiile acestuia pentru buna desfășurare a acțiunilor și manifestărilor prilejuite de aniversarea, în anul 2018, a Centenarului Marii Uniri (1918-2018), precizează sursa citată. „În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, MCIN va prezenta un proiect de hotărâre de guvern pentru reglementarea măsurilor privind organizarea și funcționarea acestui minister conform acestor prevederi", mai precizează Guvernul. Pentru realizarea unei bune coordonări la nivel național a pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor se va constitui comitetul interministerial pentru Centenar.

„Comitetul va fi condus de prim-ministru, în calitate de președinte, și de ministrul Culturii, în calitate de vicepreședinte, și va avea în componență câte un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului, al Ministerului Finanțelor Publice, al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, al Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Externe și al Institutului Cultural Român. Comitetul interministerial va stabili, pe baza propunerilor centralizate și evaluate de MCIN, manifestările, acțiunile și proiectele de aniversare a Centenarului și le va monitoriza și va lua măsuri privind implementarea lor. De asemenea, va stabili, tot la propunerea MCIN, calendarul activităților ce decurg ca obligații legale ale autorităților și instituțiilor publice cu privire la aniversarea Centenarului", mai precizează sursa citată.

loading...
PUTETI CITI SI...