Mexic: Cinci cadavre descoperite, cu mâinile legate, în capitala țării

Postat la: 02.08.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Mexic: Cinci cadavre descoperite, cu mâinile legate, în capitala țării

Cinci cadavre cu răni provocate de gloanțe, având mâinile legate cu bandă adezivă și prezentând posibile urme de tortură, au fost găsite într-o proprietate dintr-un cartier select din Ciudad de Mexico, au anunțat sâmbătă autoritățile locale, potrivit AFP.

Cabinetul procurorul capitalei mexicane a informat într-un comunicat că 'patru corpuri sunt ale unor femei, iar al cincilea este al unui bărbat' uciși 'cu arme de foc'. Anterior, o sursă din cadrul poliției făcuse cunoscut că persoanele descoperite moarte 'aveau mâinile legate, iar unele corpuri prezentau posibile urme de tortură'. Inițial, s-a referit la trei femei și doi bărbați uciși.

Un purtător de cuvânt al procuraturii din Ciudad de Mexico a precizat că aceste cadavre au fost descoperite vineri seară în zona Narvarte, în sudul capitalei, după un apel telefonic al vecinilor proprietății. Potrivit comunicatului transmis de cabinetul procurorului, care anchetează în legătură cu identitatea victimelor și motivele acestor crime multiple, trei dintre femeile ucise locuiau în zona Narvarte. Corpurile a două femei au fost descoperite într-o cameră, o femeie și bărbatul se aflau într-o încăpere alăturată, iar cea de-a patra femeie, identificată ca fiind o menajeră, era în baie, scrie Agerpres.ro.

Mass-media a informat că una dintre victime ar putea fi o străină, însă naționalitatea acesteia nu a fost precizată. Mexicul se confruntă cu un val de violențe legate de traficul de droguri care au făcut peste 100.000 de morți și 22.000 de dispăruți, din 2006, când guvernul a lansat o operațiune militară contra crimei organizate. Descoperirea de cadavre prezentând urme de tortură este, în general, legată de reglările de conturi între traficanții de droguri, cu deosebire în statele din nordul Mexicului.

 

loading...
PUTETI CITI SI...