Maria Butaciu a murit la vârsta de 78 de ani

Postat la: 12.06.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Maria Butaciu a murit la vârsta de 78 de ani

Este doliu în lumea muzicii populare din România! Maria Butaciu a murit, după ce a stat internată mai bine de o lună la Spitalul Floreasca din București. Regretata cântăreață avea 78 de ani, iar vestea morții sale le-a adus multă tristețe în sufletele colegilor de breaslă, care s-au rugat neîncetat ca ea să se însănătoșească.

Decesul artistei de muzică populară Maria Butaciu a survenit noaptea trecută, în jurul orei 22. În ciuda eforturilor medicilor de la Spitalul Floreasca, unde era internată, ea nu a putut fi salvată. Luni noaptea, regretata cântăreață a suferite un stop cardio-respirator, iar specialiștii n-au mai reuşit să o stabilizeze. Toate astea după ce starea de sănătate a artistei s-a înrăutăţit duminică dimineaţă când a făcut primul stop cardio-respirator. Vă reamintim că la sfârșitul lunii aprilie, vedeta a suferit un accident vascular care a lăsat-o în comă.

Persoana care i-a fost alături Mariei Butaciu până în ultima clipă a fost prietena ei, Elisabeta Turcu. La o săptămână după ce Maria Butaciu a făcut accidentul vascular, Aneta Stan a făcut declarații emoționante despre vizitele pe care i le-a făcut în spital prietenei și colegei sale. "Ne-a răspuns așa... mișcând din degete. A fost un accident vascular, dar acum depinde. Depinde de, știu eu, de cât de grav a fost, cât... am zic că mă mai duc azi (...). Ea este o mamă perfectă, are o fetiță doctor, ea este o colegă extraordinară, în primul rând, un mare artist al Ardealului, un mare interpret. Poate vrea Dumnezeu să o readucă din nou la sănătate.", a declarat Aneta Stan în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars la începutul lunii trecute.

Paul Surugiu, cunoscut sub numele de scenă Fuego, era apropiat de regretata artistă. El a confirmat vestea tristă pe o rețea de socializare, unde a scris despre Maria Butaciu că a fost un om cald, "plin de viaţă şi înţelepciune", care i-a fost un "exemplu de conduită".

"Cu tristeţe am aflat acum de la Mioara Velicu, îndurerată, că a plecat buna noastră prietenă, marea artistă, Maria Butaciu! Se-ntâmplă să mă compleşească amintiri, clipe frumoase petrecute îmrepună, turnee, emisiuni şi nenumărate momente ce m-au marcat! A fost un om bun, cald, vesel, plin de viaţă şi înţelepciune! Ne-a bucureat pe toţi cu învăţăturile sale, iar mie mi-a fost model, exemplu de conduită! Artiştii cumva nu mai sunt ai noştri, sunt ai publicului, şi cred că publicul trebuie să şi-o amintească veşnic, demnă, autentică, mândră, o pagină importantă a folclorului românesc! Acum, de Centenar, la 100 de ani de la unire, Maria Butaciu şia şăsat vălul. şi-a aşezat pălăria simbolică peste România mare, care o iubeşte ca pe-o nestemată! Rămas bun, prietenă dragă, mare doamnă a României!", a scris Paul Surugiu pe pagina lui de Facebook.

Maria Butaciu s-a născut pe 19 februarie 1940 în comuna Salva din județul Bistrița-Năsăud. Ea a urmat Liceul de muzică la Cluj, iar cariera muzicală a început-o cu Orchestra Populară a Filarmonicii din Cluj. La 1 aprilie 1961, prin concurs, vine la Ansamblul Ciocârlia al Ministerului de Interne din București. Din acel an, solista s-a prezentat alături de Ansamblul "Ciocârlia" pe scene ridicate în cele mai mari orașe din întreaga lume. De-a lungul carierei sale a colaborat cu dirijori precum Constantin Arvinte, Ion Mărgean, Paraschiv Oprea, Victor Predescu, George Vancu, Alexandru Viman. În anul 2001 a fost numită "Cetățean de onoare al municipiului București".

"Atâta vreme cât pot să cânt, pot să spun ceva cu glasul meu, mă consider tânără", îi plăcea artistei să afirme, potrivit Libertatea. Maria Butaciu cânteceTimp de aproape șase decenii, vedeta și-a construit o carieră muzică admirabilă. Iar sutele de piese pe care le-a lansat reprezintă o moștenire de neprețuit. "Firule, măi fir de iarbă", "M-am dus din Ardealul meu", "Un leac pentru suflet", "Rău mă doare inima", "Cucule, pasăre dragă", "Povestea puiului de cerb", "După deal răsare luna", "Bade, pălărie nouă", "Aoleu, ce ploaie vine de la Cluj" sunt nouă dintre cele mai cunoscute melodii pe care regretata artistă le-a lăsat în urma sa.

Cunoscuta cântăreață nu și-a dorit să își expună viața privată în lumina reflectoarelor, ci a preferat să se exprime doar pe scenă, în cel mai autentic stil popular. Regretata vedetă are o fată, care este medic și cu care ea se mândrea enorm.

În ultimul interviu, acordat Arabellei Ionescu la Radio România Antena Satelor, în emisiunea "Lada de Zestre", Maria Butaciu spunea: "După atâția ani de activitate neîntreruptă, azi îmi număr binecuvântările: aprecierea și dragostea marelui public, spectacolole de înaltă ținută, zecile de înregistrări la Radio, Televiziune, Electrecord, dar mai cu seamă repertoriul variat ăn care mi-am așezat toate dorurile, bucuriile și emoțiile. O zestre folclorică pe care o las moștenire poporului meu".

loading...
PUTETI CITI SI...