Mai scump dar mai bun! Comisia Europeană va demara campania de testare a alimentelor în luna mai 2018

Postat la: 15.04.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Mai scump dar mai bun! Comisia Europeană va demara campania de testare a alimentelor în luna mai 2018

Comisia Europeană (CE), prin Centrul Comun de Cercetare, va demara în luna mai 2018 o campanie de testare a alimentelor pentru a combate aplicarea de standarde duble de calitate în diversele state membre, se arată într-un document al executivului comunitar.

„Centrul Comun de Cercetare al Comisiei, cu sprijinul a mai mult de jumătate dintre statele membre ale UE şi o gamă largă de organizaţii de părţi interesate, finalizează o metodologie comună de testare şi va coordona o campanie de testare concentrată asupra produselor alimentare în luna mai 2018". Această activitate „va fi esenţială pentru a ajuta autorităţile naţionale să aplice normele UE", se menţionează în documentul citat.

Ce face, concret, Comisia pentru a aborda problema dublei calităţi a alimentelor? „În septembrie 2017, Comisia a emis orientări privind aplicarea legislaţiei UE în materie de produse alimentare şi de protecţie a consumatorilor pentru produsele cu dublă calitate. Orientarea va ajuta autorităţile naţionale să determine dacă o companie încalcă legile UE atunci când vând produse de calitate dublă în diferite ţări. În urma acestor orientări, noul acord privind consumatorii va actualiza directiva privind practicile comerciale neloiale, pentru a arăta în mod explicit că este posibil să fie ilegal să se comercializeze produsele ca fiind identice în mai multe state membre UE, în cazul în care compoziţia lor este semnificativ diferită".În principiu, notează iniţiatorii viitoarei directive, „operatorii economici sunt liberi să comercializeze şi să vândă bunuri cu compoziţii sau caracteristici diferite, adaptându-şi produsele la preferinţele locale ale consumatorilor sau luând în considerare nevoia de a răspunde diferitelor tendinţe. Produsele care aparţin aceleiaşi mărci pot avea, în mod excepţional, caracteristici diferite. Cu toate acestea, o compoziţie substanţial diferită în mărfurile cu acelaşi nume poate fi o sursă de îngrijorare atunci când aceste produse sunt comercializate într-un mod care are potenţialul de a induce în eroare consumatorul".

În România, la jumătatea anului trecut, analizele comparative realizate de autorităţile de la Bucureşti au identificat 9 din 29 de produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în România şi în câteva ţări din UE. „Au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi, simultan, 29 de probe identice din magazinele româneşti, sortimente din categoriile lactate, carne, peşte şi ciocolată. Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punctul de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine, au precizat oficialii Ministerului Agriculturii.

loading...
PUTETI CITI SI...