La Timişoara se construieşte cea mai înaltă clădire din România, de peste 150 de metri

Postat la: 16.02.2017 16:45 | Scris de: ZIUA NEWS

La Timişoara se construieşte cea mai înaltă clădire din România, de peste 150 de metri

La Timişoara încep, în această primăvară, lucrările la cea mai înaltă clădire din România, de 155 de metri şi care va fi realizată în cadrul unui proiect multifuncţional.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Iulius Mall Timişoara, compania Iulius începe în primăvară lucrările la trei clădiri de birouri clasa A, cu o suprafaţă totală de 73.000 mp. Printre acestea se numără şi cea mai înaltă clădire din România, de 155 de metri. Cele trei imobile vor fi finalizate în cel mult un an şi jumătate. În total, ansamblul va include şapte clădiri de birouri, cu o suprafaţă de peste 130.000 mp. O primă clădire a fost deja finalizată şi este închiriată integral, fiind inaugurată în luna ianuarie a acestui an, iar cea de-a doua va fi terminată în luna iunie. Cele două imobile au o suprafaţă de 31.000 mp.

"Va fi un centru urban activ, care va crea o experienţă unică în regiune: va reprezenta cel mai bun loc din oraş în care să lucrezi şi o destinaţie aparte de socializare şi relaxare, unde te poţi recreea, fie la cumpărături, restaurante şi cafenele, fie în aer liber, în parcul de 55.000 mp. Aceste trei clădiri de birouri noi, cu termen de livrare între 12 şi 18 luni, împreună cu UBC 2, inaugurată în luna ianuarie, şi UBC 1, care urmează a fi finalizată în această vară, reprezintă prima fază de dezvoltare a ansamblului şi vor forma principalul centru de business din vestul ţării", a declarat preşedintele companiei, Iulian Dascălu.

În plus, timişorenii vor avea la dispoziţie şi cel mai mare parc suspendat din România, spaţiu verde de peste 55.000 mp, şi 4.050 de locuri de parcare, subterane şi supraetajate. Investiţia totală va fi de peste 220 de milioane de euro. Cea mai înaltă clădire din acest moment este Sky Tower din Floreasca-Bucureşti, cu 137 m, în timp ce Palatul Parlamentului măsoară 86 m.