Incident la metrou: Un soft "din China, venit via Turcia" a dus la ieşirea garniturii de pe linie în depoul Berceni

Postat la: 20.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Incident la metrou: Un soft

Angajaţii au precizat, în cadrul unei acţiuni a sindicatului din companie desfăşurată la depou, că este vorba de un software „din China, venit via Turcia", care face ca trenurile să se alimenteze singure.

La sfârşitul lunii ianuarie o garnitură de metrou care gara la capăt de linie a rupt parapetul de protecţie, iar două vagoane au sărit de pe şine şi au rămas supendate la aproximativ doi metri înălţime faţă de nivelul terasamentului.

„Referitor la informaţiile apărute astăzi, 20.03.2019, în spaţiul public, Metrorex face următoarele precizări:

Evenimentul petrecut pe data de 26 ianuarie 2019 se află în atenţia conducerii Metrorex. La acea dată, un tren de metrou remorcat de către o locomotivă, aflat în activitate de manevră în depoul Berceni, a fost implicat într-un incident. Evenimentul face subiectul unei cercetări efectuate de către o comisie numită de AGIFER.

Cercetarea efectuată de către Agentia de Investigare Feroviara Română - (AGIFER), conform reglementărilor legale în vigoare, se află în desfăşurare. Metrorex nu a primit până la acest moment concluziile instituţiei abilitate.
Pentru a nu interveni în ancheta aflată în curs, conducerea Metrorex nu poate face supoziţii cu privire la cauza producerii evenimentului.

Precizăm că trenul implicat în incident nu circula cu călători şi nu a fost pusă în pericol siguranţa acestora.

În activitatea curentă de circulaţie a metroului cu călători nu se poate produce un astfel de incident, întrucât condiţiile desfăşurării activităţii de manevră sunt total diferite, faţă de circulaţia trenurilor cu pasageri.

După finalizarea raportului comisiei de investigare a AGIFER, conducerea Metrorex va dispune acţiuni în consecinţă.

Rezultatul anchetei va fi făcut public conform prevederilor legale.

Circulaţia trenurilor de metrou cu călători se desfăşoară în condiţii de siguranţă. Societatea respectă reglementările şi normele în vigoare. Atât Metrorex cât şi instituţiile cu atribuţii în controlul activităţilor privind siguranţa circulaţiei, verifică în permanenţă respectarea procedurilor, iar eventualele accidente/incidente produse în circulaţia trenurilor cu călători sunt investigate de Agenţia de Investigare Feroviară Română - AGIFER. În urma acestor investigaţii rezultă, dupa caz, recomandări de siguranţă care sunt puse în aplicare de către Metrorex.

Cu stimă,

DIRECTOR GENERAL,

ing. Dumitru ŞODOLESCU"

loading...
PUTETI CITI SI...